Celpuţin 40 de persoane au fost ucise într-un atac sinucigaş comis în nord-vestul Pakistanului, informează AFP, transmite Mediafax.
Atacul a vizat biroul administraţiei locale, unde avea loc o reuniune între funcţionari şi şeful unei miliţii locale care se opune talibanilor, la Ghalalnai, capitala districtului tribal Mohmand.
"Cel puţin 40 de persoane au murit şi peste 60 au fost rănite", anunţă Amjad Ali, un oficial local.
Teroriştii-kamikaze au venit cu motociclete şi au încercat să pătrundă în incinta clădirii administrative. Primul s-a aruncat în aer la intrare, iar al doilea în interiorul clădirii", afirmă Amjad Ali. În clădire erau aproximativ 100 de persoane.
"O reuniune între administraţia districtului şi liderii tribali, membri ai unui Comitet de pace, avea loc în clădire în momentul exploziei", adaugă el.
Districtul Mohmand, situat la aproximativ 175 de kilometri nord-vest de Islamabad, este unul dintre fiefurile Mişcării Talibanilor din Pakistan (TTP), afiliată reţelei al-Qaida.
Pe 9 iulie, cel puţin 105 persoane au murit într-un atac sinucigaş comis la Mohmand. Mişcarea Talibanilor din Pakistan (TTP) a decretat în vara anului 2007 războiul sfânt islamic (jihadul) împotriva Islamabadului, pentru susţinerea acordată "războiului împotriva terorismului" iniţiat de Statele Unite. În ultimii trei ani, aproximativ 4.000 de persoane au murit în Pakistan în cel puţin 422 de atentate.
De cele mai multe ori, teroriştii atacă instalaţii militare sau secţii de poliţie, precum şi instituţii centrale şi locale.
În zonele tribale pakistaneze sunt şi numeroşi talibani afgani, care luptă împotriva celor 150.000 de militari străini staţionaţi în Afganistan. Avioane fără pilot americane efectuează aproape zilnic raiduri în zonele tribale situate la frontiera dintre Afganistan şi Pakistan.
Celpuţin 40 de persoane au fost ucise