Este unanim recunoscut faptul că există o relaţie direct proporţională între gradul de protecţie a investitorilor pe o anumită piaţă de capital şi nivelul de dezvoltare al acesteia, incluzând în acest concept lichiditatea pieţei, volumul zilnic al tranzacţiilor, capitalizările bursiere ale companiilor listate.

Pentru o piaţă de capital cel mai prost lucru ce i se poate întâmpla este să i se creeze reputaţia că este uşor manipulabilă şi că persoanele care controlează sau administrează societăţile listate tranzacţionează masiv în baza unor informaţii privilegiate.

Investitorii nu vor aloca sume de bani pentru o piaţă şi lichiditatea acesteia va avea de suferit în mod dramatic dacă percepţia generală asupra respectivei pieţe va fi în sensul că funcţionarea ei este influenţată de operaţiunile netransparente, chiar ilicite ale anumitor entităţi şi persoane.

Tentative de manipulare a pieţelor financiare sau de utilizare abuzivă a unor informaţii confidenţiale vor exista întotdeauna pe orice tip de pieţe, indiferent de mărimea şi importanţa lor. Relevant este cât de eficient este efortul autorităţilor de descurajare a acestor încercări.

Două sunt cauzele majore care afectează încrederea investitorilor în capacitatea autorităţilor de a reacţiona eficient şi prompt la tentativele de abuz de piaţă.

În primul rând, este vorba de o legislaţie insuficientă, de absenţa unor norme legale eficiente care să descrie toate sau cel puţin o parte considerabilă din situaţiile de abuz de piaţă şi care să stabilească sancţiuni pentru toate aceste încălcări ale dispoziţiilor legale. O lacună esenţială din această perspectivă o reprezintă insuficienţa sancţiunilor, atât din punct de vedere al cuantumului, cât şi din cel al diversificării lor în funcţie de varietatea situaţiilor de fapt care pot reprezenta conduite ilicite incriminate de