O mulţime de studenţi umpluseră holul într-o dimineaţă, în urmă cu mulţi ani. Aşteptau cu toţii să intre la un examen oral. Se intra în grupuri de câte patru persoane. Pe hol eram şi eu. La un moment dat am făcut câţiva paşi spre uşă, dar am început să simt nişte emoţii derutante. De câte ori mă apropiam de uşă, întregul câmp începea să-mi pulseze, iar corpul meu simţea un tremur care-mi bloca picioarele. Pur şi simplu, nu eram în stare să intru la examen. Toată lumea avea emoţii, erau mulţi alţii care întârziau momentul intrării în sală, dar probabil că intensitatea emoţională era resimţită diferit. După vreo două ceasuri de chin emoţional, timp în care mi-aş fi dorit din tot sufletul să înţeleg cauzele reale ale emoţiilor mele (căci nu era prima oară când emoţiile mă blocau), am decis să intru în sală împreună cu trei colege, care întârziaseră la fel de mult ca şi mine în spatele uşii. Au intrat în sală primele trei, eu eram a patra. “Rămâneţi pe loc”, a strigat profesorul către mine. “Luăm pauză, vă rugăm să vă întoarceţi peste o oră!”.

Am plecat acasă, dar o curioasă stare de linişte mă cuprinsese. Starea în sine îmi spunea că urma ceva deosebit, că trebuia să descifrez un mesaj în emoţii şi-n ceea ce se întâmpla. Nu ştiam ce anume aveam de făcut, dar m-am întors la examen cu o stare mai plăcută. M-am dus la avizierul de pe hol şi am început să privesc acolo, fără nici un scop. Brusc a venit la mine o fată agitată, care m-a rugat să-i dau un curs, pe care “nu ştiu de ce, dar nu-l am şi doar am fost la toate cursurile; te pomeneşti că mi-o pica chiar ăsta”, spunea fata. Cursul se numea “Eros şi Thanatos” la Z. Freud. După ce ea l-a parcurs de vreo două-trei ori (era o sinteză de o filă şi ceva), m-am uitat la fel de mirată şi agitată, căci eu îl aveam, dar nu-l citisem. N-aveam nici o explicaţie pentru că nu-l citisem, aşa cum fata n-avea nici o explicaţ