Traian Băsescu a cerut preşedintelui Kazahstanului onorarea creanţei Rompetrol
Preşedintele Traian Băsescu a cerut, la întâlnirea de la Astana cu preşedintele Republicii Kazahstan, Nursultan Nazarbaev, onorarea integrală a creanţei bugetare a Companiei Rompetrol Rafinare faţă de statul român. În perioada 1-2 decembrie, preşedintele Băsescu a participat la cel de-al VII-lea Summit al OSCE, care a avut loc la Astana, în Republica Kazahstan. În marja acestei reuniuni, şeful statului român a avut şi o serie de întrevederi bilaterale, între care şi cu preşedintele Kazahstan, Nursultan Nazarbaev.
MDRT reia investiţiile în săli polivalente, deşi anunţa desfiinţarea CNI
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului propune Guvernului aprobarea unui program de construcţie a 30 de săli polivalente cu 5.000 - 15.000 de locuri, în perioada 2010-2016, proiectul urmând să fie derulat prin Compania Naţională de Investiţii, aflată sub autoritatea ministerului. "Finanţarea programului se asigură din alocaţii de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, alocaţii de la bugetul local, credite externe, procedura parteneriatului public-privat, precum şi din alte surse de finanţare legal constituite", se arată în proiectul de hotărâre de guvern, elaborat de minister. Anterior, ministrul dezvoltării Elena Udrea anunţase închiderea Companiei Naţionale de Investiţii din cauza unul scandal privind alocarea de contracte către firme ale membrilor PDL.
Noi numiri în Guvern
Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Dan Lazăr, fost consilier al premierului Emil Boc, a fost numit de şeful Guvernului drept responsabil naţional cu autorizarea finanţării Phare, Facilitatea de tranziţie şi SAPARD. Dan Lazăr preia astfel atribuţiile fostului secretar de stat în Ministerul Fina