Desemnarea Rusiei şi Qatarului să organizeze Campionatului Mondial de Fotbal din 2018 şi 2022 în detrimentul unor state mult mai dezvoltate precum SUA şi Marea Britanie a readus în discuţie problema corupţiei la vârful FIFA. Englezii sunt cei mai furioşi, iar ziarele lor abundă în acuze la adresa oficialilor FIFA.
Organizarea Campionatului Mondial din 2018, respectiv 2022 va genera în Rusia şi Qatar o frenezie a investiţiilor, evaluate la zeci de milioane de dolari. Dacă Rusia are de construit peste 7.700 de kilometri de autostradă, Qatarul va investi masiv în construirea unui nou aeroport şi a stadioanelor cu aer condiţionat.
După ce a câştigat dreptul de a organiza Campionatul Mondial de Fotbal din 2018, Rusia se angajează să construiască 13 stadioane noi şi să renoveze alte trei, să modernizeze şi să extindă infrastructura între cele 13 oraşe care urmează să fie gazdele competiţiei, scrie presa străină. Joi cu aproape două ore înainte de anunţarea ţărilor organizatoare, ruşii ştiau că au câştigat.
Premierul rus Vladimir Putin estimează că investiţiile pentru pregătirea evenimentului se vor cifra la aproximativ 10 mld dolari, iar costurile totale asociate organizării evenimentului ar putea atinge 50 de miliarde de dolari.
Infrastructura deficitară este problema Rusiei
Marea problemă a ruşilor nu o reprezintă stadioanele, ci infrastructura de transport deficitară dintre oraşele organizatoare. Investiţiile în stadioane nu vor fi decât o fracţiune din banii ce vor fi dedicaţi construcţiei sau modernizării de şosele, hoteluri sau aeroporturi.
Fifa, care este condusă de 12 ani de elveţianul Sepp Blatter (74 de ani) bazându-se pe sprijinul ţărilor slab dezvoltate şi la cuţite cu aproape toată Europa, a cerut Rusiei să construiască un minim de 7.711 kilometri de autostradă alături de 2.024 de kilometri de reţea de cale ferat