Acum vreo doi ani, prin vară, ajunge prin Bucureşti un văr de-al meu. Toate bune şi frumoase, doar că omul a venit cu maşina. Avea treabă pe la Spitalul Universitar. Ieşim la un suc – el, la o bere, eu – şi dăm cîteva ture prin oraş, pentru alte mici cumpărături. La un moment dat, uimit, mă-ntreabă ce-i cu traficul ăsta.

Ştia că traficul din Bucureşti nu-i cel mai răsărit şi oricum nu era pentru prima oară-n capitală. Dar, de la volan, altfel stau lucrurile. Maşina nu era ceva ieşit din comun, ci mai degrabă un tractor de Ford, cam de prin aceeaşi perioadă cu Sierra şi cam din aceeaşi categorie, dar încă suficient de fîşneaţă şi întreţinută decent, deşi cu vreo 20 de ani de Românie în spate.

La un moment dat, văru-meu începe să conducă agresiv. Calcă un roşu, intră pe un interzis, depăşeşte pe dubla continuă cu ochi-n patru după poliţie, face un pic de slalom printre adormiţii de pe cheiul Dîmboviţei. Într-un final, după vreun sfert de oră, mă întreabă nevinovat: “Nu aşa se conduce în Bucureşti?“. Ei, bine, nu…

S-a dus duhul în ţară cum că în Bucureşti se conduce groaznic. Ceea ce nu-i departe de adevăr, doar că s-a pus problema într-un mod greşit. În loc se se înţeleagă că se circulă groaznic din cauză că, de fapt, nu se circulă, ci mai mult se stă, s-a înţeles că şoferii din Bucureşti sînt agresivi şi nesimţiţi. Ceea ce, iarăşi, e aproape adevărat dacă e să-i punem la socoteală pe toţi inteligenţii care forţează aiurea galbenul sau care ştiu că banda lor e pe linia de tramvai, chiar dacă asta înseamnă că trebuie să facă dreapta.

Pentru un şofer de provincie, prima venire în Bucureşti cu maşina – alta decît în Europa, cum se întîmpla pînă acum vreo doi ani – este un şoc. O ştiu de la foşti colegi, mai ales de la cei ai căror părinţi aveau magazine şi veneau săptămînal prin Colentina să ia marfă. Traficul “groaznic” se baza