Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc: Autostrada Transilvania merge mai departe

Publicat in Curierul, luni 6 decembrie 2010 ·

Premierul a declarat sâmbătă că, momentan, se caută surse alternative de finanţare a proiectului

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, că proiectul autostrăzii Transilvania va continua anul viitor şi că, în momentul de faţă, se caută surse alternative de finanţare a proiectului.

"Autostrada Transilvania va merge mai departe, chiar dacă finanţarea va fi numai de la bugetul de stat şi în condiţiile în care banii, cu prioritate, în 2011, se duc pe cofinanţarea proiectelor europene. Asta nu înseamnă că nu vom merge şi cu Bechtel mai departe. Autostrada trebuie să meargă mai departe. În acest moment căutăm surse alternative de finanţare a proiectului astfel încât lucrările să poată fi continuate şi îi asigur şi pe cei de la Cluj, şi pe cei de la Oradea că vor avea veşti bune cu privire la Bechtel. Din punct de vedere logistic sau funcţional, tronsonul Gilău-Mihăieşti ar fi extrem de util clujenilor, pentru a scoate traficul greu şi de pe ruta Zalău şi, probabil, pe această zonă vom începe", a spus, citat de Mediafax, Emil Boc.

Potrivit acestuia, şi zona Suplacu de Barcău din judeţul Bihor este avută în vedere, pentru că acolo sunt lucrări în fază avansată.

De asemenea, se va încerca începerea proiectării tronsonului de la Târgu-Mureş la Câmpia-Turzii.

"Nu este uşor, pentru că resursele financiare sunt puţine, iar de la buget se cer foarte multe lucrări a fi finanţate. Pentru că, în afară de Coridorul IV, care este finanţat din fonduri europene, toate celelalte lucrări sunt pe buget şi atunci trebuie să găseşti o prioritizare pe întreaga ţară", a afirmat Boc.

415 kilometri de autostradă

Proiectul de construcţie a autostrăzii Transilvania, pe traseul Braşov-Borş, a început în 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 miliarde de euro acordat Bechtel. Lucrările au fost întrerupte la jumătatea anului 2005, cân

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 2 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum o ora
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 48 minute
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Încă 30 de zile de arest pentru procurorul care a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot acuzat de viol

HotNews acum 41 minute
Judecătorii au prelungit cu 30 de zile măsura arestului preventiv în cazul procurorului gălăţean Nicolae Cuzi, acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot cercetat penal pentru viol asupra unei minore. Decizia a fost luată marţi de Insta

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°