Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MBA, un „paşaport“ spre cariera de succes

Publicat in Adevarul, luni 6 decembrie 2010 ·

Numărul managerilor de top din România a crescut după ce 300 de afacerişti au absolvit, recent, cursurile MBA organizate de CODECS.

Centrul pentru educaţie la distanţă pentru societatea civilă (CODECS) organizează de peste 17 ani, în parteneriat cu Open University Business School din Marea Britanie, programe de dezvoltare managerială la care au aplicat mai mult de 16.000 de cursanţi din întreaga ţară.

Un plus la CV

Rodica Rădulescu, director CODECS Business School, consideră masterul în administrarea afacerilor „un «paşaport» într-o carieră de succes": „MBA-ul te face mai puternic şi ai o altă abordare asupra problemelor de business. Poţi să devii, astfel, un manager profesionist".

„Avem poveşti de succes cu absovenţi MBA care au plecat în afară ca profesionişti în companii multinaţionale şi s-au întors acasă cu o altă experienţă. Ei şi-au început propriile afaceri sau au ajuns în poziţii de top management în firme importante din România. N-aş spune că ţara e prea mică pentr afaceriştii cu MBA", mai spune Rodica Rădulescu. Alexandra Codleanu, manager resurse umane, este unul din absolvenţii de MBA, promoţia 2010: „Am realizat încă de la începutul carierei că nu poţi să activezi într-un domeniu de business fără cunoştinţe de specialitate. Investiţia într-un MBA merită şi orice persoană aflată într-o funcţie de conducere trebuie să aibă un program MBA finalizat în CV. Mediul de afaceri de la noi are nevoie de aceşti absolvenţi".

Avantajul acestui master este că studenţii români pot face oriude în Europa acelaşi tip de cursuri. Marian Ciupureanu, manager la Tuborg, îi sfătuieşte pe tinerii care aspiră la statutul de „om de afaceri" „să înveţe ceea ce trebuie, pentru că sunt multe şcoli care pun la dispoziţia cursantului lucruri cu care nu are tangenţe în realitate". La CODECS Business School, un MBA costă 13.800 de lire s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 10 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 5 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 6 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 9 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 5 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°