Diminuarea cu 25% a salariilor personalului din sectorul bugetar, de la 1 iulie, a scazut costul orar al fortei de munca in trimestrul trei al anului.
Astfel, conform datelor INS publicate luni, costul orar al fortei de munca in forma ajustata (dupa numarul zilelor lucratoare) a inregistrat o rata de scadere de 3,53% fata de trimestrul precedent si de 1,09% fata de acelasi trimestru al anului anterior.
In forma bruta (neajustata), fata de aceleasi perioade de comparatie, variatia costului orar al fortei de munca a diferit nesemnificativ fata de forma ajustata (-3,64%, respectiv -1,16%).
Fata de trimestrul II 2010, costul orar al fortei de munca (in forma ajustata dupa numarul zilelor lucratoare) a avut o scadere mai accentuata in sanatate si asistenta sociala (-21,28%), administratie publica (-19,98%), activitati de spectacole, culturale si recreative (-14,12%) si invatamant (-13,31%).
Cresteri semnificative s-au inregistrat in industria extractiva (8,04%), productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat (4,81%) si industria prelucratoare (4,56%).
Scaderea accentuata a costului orar al fortei de munca in administratie publica, invatamant si sanatate si asistenta sociala a fost determinata de aplicarea legislatiei in vigoare pentru sectorul bugetar (Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar).
In invatamant, scaderea costului orar al fortei de munca a fost atenuata de diminuarea timpului efectiv lucrat fata de trimestrul precedent (-17,7%), fenomen caracteristic acestei activitati in trimestrul al III-lea al fiecarui an, cauzat de vacanta scolara.
In trimestrul III 2010, scaderea fata de trimestrul anterior (pentru indicii in forma ajustata dupa numarul zilelor lucratoare) a componentei privi