Autorităţile dau vina pe sărăcia vasluienilor, dar şi pe ninsorile din cele două zile cât a durat campania.
În weekend-ul trecut, vasluienii au avut ocazia să aducă la punctele de colectare speciale aparatura care nu le mai este folositoare. Desfăşurată pe parcursul a două zile, în municipiul Vaslui şi 12 comune din judeţ, ultima ediţie din acest an a Campaniei „Marea debarasare“ a fost şi cea mai slabă de până acum. „Am strâns doar trei monitoare de calculator în două zile“, a spus Constantin Vrânceanu, director tehnic în cadrul Goscom Vaslui. Rezultatul slab al campaniei de colectare este pus pe seama vremii nefavorabile, însă cel mai mult a contat sărăcia vasluienilor.
Boschetarii iau tot
„Campanii de colectare tot au mai fost. Oamenii puteau lăsa deşeurile electrice şi la boxele de gunoi, însă până să ajungem noi acolo, să le preluăm, erau luate de alţii. Din păcate, cantitatea mare de boschetari pe metru pătrat la Vaslui face ca aceste deşeuri să dispară în următoarea secundă“, a mai spus Vrânceanu.
Acest lucru este confirmat şi de Mihai Roman, unul din vasluienii care a predat două monitoare celor de la Goscom. „În trecut le mai duceam la boxa de gunoi, însă în câteva minute dispăreau de acolo“, a spus Roman.
Ţiganii strâng prin comune
Nici în cele 12 comune din judeţ în care s-a desfăşurat „Marea debarasare“ nu s-a strâns nimic. Aici, spun edilii, vinovaţi sunt ţiganii nomazi, care umblă cu căruţele din poartă în poartă şi strâng toate obiectele de care nu au nevoie sătenii. „La noi în comună nu s-a strâns nimic, deşi i-am anunţat pe oameni despre această campanie. Asta şi din cauză că mai vin ţiganii cu căruţele şi strâng toate deşeurile. În urmă cu câteva săptămâni chiar eu le-am dat unor ţigani un televizor“, a declarat Constantin Stanciu, primarul comunei Poieneşti.