Chiar dacă o ierarhizare a celor mai frumoase case din Zalău nu poate fi decât subiectivă, topul realizat cu ajutorul unor agenţii imobiliare cuprinde, totuşi, cele mai interesante şi mai spectaculoase construcţii rezidenţiale din oraş. O casă exotică, una modernă şi alta tradiţională – sunt, în ordine, primele trei locuri ale unui top stabilit împreună cu trei agenţii imobiliare din Zalău.
Casă mediteraneană pe locul I
În ciuda părerilor extrem de împărţite ale agenţilor imobiliari cu privire la casele care ar trebui incluse în acest top, prima poziţie a clasamentului nostru a întrunit unanimitatea specialiştilor. Este vorba despre locuinţa familiei Stan, patronii firmei Staben Impex SRL, situată pe strada Corneliu Coposu, la ieşirea din oraş. După cum ne explică şi proprietara, Dorina Stan, casa se remarcă prin arhitectura sa deosebită, inspirată din construcţiile din zona mediteraneană. „Ideea mi-a venit călătorind în zona Mării Mediterane cu ocazia participării la expoziţii de materiale de construcţii şi design interior”, povesteşte proprietara. Influenţa mediteraneană se simte în primul rând prin lipsa acoperişului. De fapt, pe jumătate din casă există un soi de acoperiş, cu o înclinare foarte mică, realizat din olane italiene, iar cealaltă jumătate este acoperită cu gazon natural – completează ea. Influenţa caselor de pe ţărmul Mării Mediterane se resimte şi în privinţa finisajelor, dominate de piatră naturală, lemn şi sticlă.
Cadru natural deosebit pe locul 2
Casa de pe locul 2 epatează nu atât printr-o arhitectură deosebită, cât prin bun gust şi prin designul special al generoasei grădini ce o înconjoară. Este vorba despre casa familie Jecan, patronii firmei Conti, amplasată într-un cadru natural pitoresc, cu lacul Brădet în faţă şi cu pădurea de pe Meseş la limita din spate a proprietăţii. Proprietarii şi-au am