…asa am primit-o, asa v-o dau :
Consolidarea integritatii politice in partidele de centru-dreapta din Europa Centrala si de Est
Conferinta internationala – Bucuresti, Romania – 3-5 Decembrie 2010
Palatul Parlamentului - Sala „Drepturile Omului”
Rezolutie finala privind
consolidarea integritatii si responsabilitatii (accountability) politice in partidele de centru-dreapta din Europa Centrala si de Est
Ne-am adunat in Bucuresti, Romania, la invitatia Center for European Studies (CES), Eduardo Frei Foundation (EFF), Institutul de Studii Populare (ISP), International Republican Institute (IRI), Konrad Adenauer Stiftung (KAS) si a eurodeputatului Monica Macovei (Grupul PPE), si ne-am intalnit in cadrul conferintei Consolidarea integritatii politice in partidele de centru – dreapta din Europa Centrala si de Est, in perioada 3-5 decembrie 2010,
Apreciind ca la 20 de ani de la caderea comunismului, clientelismul, nepotismul sau coruptia continua sa fie o problema larg raspandita in multe din tarile Europei Centrale si de Est,
Avand in vedere ca fenomenul coruptiei submineaza buna guvernare, increderea in institutii, statul de drept si drepturile fundamentale ale cetatenilor, incalca demnitatea umana, afecteaza sectorul privat, produce dereglari ale pietei si genereaza costuri financiare ridicate,
Reamintind rezultatele Eurobarometrului din decembrie 2009, care a aratat ca, in medie, 78% dintre cetatenii Uniunii Europene considera coruptia ca fiind o problema majora in tarile lor, cat si rezultatele Indicelui de Perceptie a Coruptiei 2010 al Transparency International, care arata niveluri ingrijoratoare ale perceptiei coruptiei in statele membre UE, cu o medie de 6,3 in randul celor 27 de state membre UE (pe o scala de 1 la 10, 10 reprezentand nivelul cel mai scazut al coruptiei), UE plasandu-se sub alte 27 de tari din lume