* gafa portarului brăilean Anton Ilie a stabilit soarta partidei * la finalul meciului, componenţii lotului brăilean au fost înştiinţaţi să-şi caute echipe
Conform aşteptărilor, satelitul "câinilor roşii", Dinamo II, s-a impus în faţa "lanternei" CF Brăila, la capătul unui joc controlat în totalitate de elevii lui Ion Moldovan. Nimic anormal pentru cunoscătorii din fotbal, dar nu şi pentru cei de la Brăila.
La final, oficialii clubului gazdă au fost uimiţi de ieşirile preşedintelui executiv al CF Brăila, Adelin Soare, şi ale lui Doru Şerban, care au urlat în cabină anunţându-i pe jucători că, începând de luni (n.r. astăzi, 6 decembrie), trebuie să-şi caute echipe şi să plece unde vor ei, că, pe viitor, CF Brăila va juca cu juniorii.
"Pe domnul Soare l-am înţeles, pentru că nici de data aceasta nu ne-a ieşit jocul şi era firesc să fie supărat, dar cel mai tare striga Doru Şerban. Măcar, înainte de a pleca de la această echipă, vrem şi noi să ştim ce hram poartă, este şef pe aici sau doar asistent medical", a declarat ieri, sub protecţia anonimatului, unul dintre jucătorii brăileni.
Nelu Bucă a fost principalul inamic al apărării bucureştene
Meciul dintre Dinamo II şi CF Brăila s-a disputat pe un teren greu şi nu a avut prea multe faze spectaculoase.
Gazdele au deschis scorul încă din minutul 7, la o gafă a portarului brăilean Anton Ilie, care a degajat mingea greşit, aceasta s-a oprit într-o băltoacă de apă, a fost interceptată de L. Ganea, care a făcut câţiva paşi şi a marcat în poarta goală.
Dinamoviştii au trecut pe lângă 2-0 în minutul 63, numai că mingea şutată de Mărmăneanu a lovit bara porţii brăilene.
Întrodus în repriza a doua, în locul lui Gigel Costache, atacantul Nelu Bucă a fost principalul inamic al apărării bucureştene. N. Bucă a scăpat în minutul 70 singur cu portarul dinamovis