Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu a propus Coaliţiei ca toţi pensionarii să plătească CAS. După o serie de discuţii preşedintele a făcut un compromis

Publicat in Adevarul, luni 6 decembrie 2010 ·

Preşedintele Traian Băsescu şi Coaliţia de guvernământ au discutat, luni dimineaţa, despre posibilitatea ca pensionarii să plătească şi ei contribuţii la asigurările sociale de sănătate.

Potrivit surselor "Adevărul", şeful statului a propus ca toţi vârstnicii care au pensii sub 1.000 de lei să plătească un CAS de 5,5 la sută. În urma discuţiilor aprinse, liderii partidelor din coaliţie i-au propus preşedintelui un compromis astfel încât doar pensionarii cu venituri de peste 740 de lei să achite astfel de contribuţii.

Sursele citate au mai precizat că există deja un proiect de ordonanţă de urgenţă, elaborat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care extinde plata contribuţiilor la toate categoriile sociale exceptate până acum de lege.

Preşedintele ar fi propus acest lucru, amintindu-le liderilor coaliţiei că ar fi preferat impozitarea cu 16 la sută a pensiilor, în locul creşterii TVA, pentru că astfel s-ar fi redus deficitul "uriaş" al bugetul asigurărilor sociale, potrivit unor surse participante la discuţii, citate deGândul.

Varianta agreată în coaliţie este ca pensionarii care primesc peste 740 - 750 de lei lunar să plătescă un CAS (contribuţii la asigurările de sănătate) de 5,5 la sută.

UPDATE Keleman Hunor confirmă propunerea de impozitare a pensiilor mai mari de 740 lei

Deputatul UDMR Kelemen Hunor a confirmat, luni, faptul că în cadrul şedinţei coaliţiei de guvernare s-a discutat propunerea ca pensiile mai mari de 7.400 de lei să fie impozitate cu 5,5 la sută pentru fondul asigurărilor de sănătate, însă a evitat să precizeze dacă acestă idee a fost lansată de şeful statului, informează Mediafax.

"Există astfel de propuneri, nu numai din partea preşedintelui. Eu cred că orice venit trebuie impozitat şi în ceea ce priveşte Casa de Asigurări de Sănătate avem un deficit de peste un miliard şi e gre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul președintelui interimar Ilie Bolojan pentru Papa Leon al XIV-lea: „Să aducă speranță și alinare celor afectați de războaie și nedreptate”

HotNews acum 49 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis joi un mesaj de felicitare pentru Sanctitatea Sa, Papa Leon al XIV-lea, cu ocazia alegerii sale ca lider al Bisericii Catolice. Suveranul Pontif este primul papă din istorie originar din S

George Simion, despre sprijinul pentru Ucraina: România nu va mai da niciun leu pentru o altă țară

Mediafax acum o ora
Cei doi candidați au fost întrebați la dezbaterea de la Euronews ce ar vota în Consiliul European, în cazul în care ar fi președinte, în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina. „Fără discuție pentru că securitatea României și securitatea Republic

Simion, întrebat despre casele la 35.000 de euro: Ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan

BusinessMagazin acum 51 minute
George Simion a spus despre casele la 35.000 de euro cu care s-a lăudat în campanie că sunt ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan, respectiv „campanie”. Replicile dintre cei doi candidaţi au continuat: Când eu mă duc la coafor nu dau speranţe fal

Prima dezbatere prezidențială George Simion – Nicușor Dan. Când și unde are loc

HotNews acum 10 ore
Prima dezbatere electorală dintre primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, și prezidențiabilul AUR, George Simion, are loc joi, 8 mai, la în sediul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica

Dispute la dezbatere: Dan: Vă deziceţi de Georgescu? Simion: Eu nu mă dezic de poporul român

BusinessMagazin acum 51 minute
„Donald Trump nu apreciază slugărnicia”, i-a spus Dan lui Simion. „Meloni e apreciată”, a replicat Simion. Referitor la criticile lui Georgescu la adresa Georgiei Meloni, cei doi au avut un nou schimb de replici: „Vă deziceţi de Georgescu?” vs „Eu n

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 9 mai, de la ora 20.00

Cancan acum 17 minute
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde jurnalistul Ion Cristoiu, fostul ministru de Externe Adrian Severin și analiștii Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămâni

SUA reduc tarifele pentru maşinile din Marea Britanie la 10% şi elimină taxele pe oţel şi aluminiu, anunţă guvernul britanic

G4Media acum 3 ore
Industria auto britanică va beneficia de o reducere imediată a tarifelor aplicate de Statele Unite, de la 27,5% la 10%, în timp ce taxele vamale pentru oţel şi aluminiu vor fi eliminate complet, a anunţat joi guvernul de la Londra, transmite Reuters

Consilier BNR: Dacă nu schimbăm direcția, duminica viitoare, Titanic scrie pe noi

HotNews acum 9 ore
Leul pierde peste 1% in fiecare zi, de marți încoace, ROBOR a crescut cu peste 22%, iar statul nu a reușit să împrumute de la bănci nici măcar 500 milioane lei, dobânzile urcând la cer, a scris pe contul său de Facebook Eugen Rădulescu, consilier în

Bill Gates a anunțat că își va dona aproape toată averea în următorii 20 de ani. Miliardarul îl acuză pe Elon Musk că „ucide cei mai săraci copii din lume”

Mediafax acum 4 ore
„Sunt prea multe probleme urgente de rezolvat pentru a păstra resurse care ar putea fi folosite ca să ajut. Oamenii vor spune multe despre mine când voi muri, dar sunt hotărât că «a murit bogat» să nu fie unul dintre ele”, a scris confondatorul Micr

Cererea de anulare a alegerilor prezidențiale din 4 mai, pe ordinea de zi a ședinței de vineri a CCR

HotNews acum 6 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) se reunește vineri în ședință unde va dezbate cererea de anulare a alegerilor formulată de candidatul Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu. Pe ordinea de zi a ședinței se află și validarea scrutinului de

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

13°
joi

10°/16°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/11°
Constanta
acum

13°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/13°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/16°
vin.

6°/16°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/12°
Timisoara
acum

12°
joi

10°/15°
vin.

8°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/16°