"Tiganu'-l scoti din tiganie, dar tigania din tigan niciodata". Acestea erau cuvintele unui coleg de compartiment intr-una dintre calatoriile zilnice cu trenul. Tigan, la randul lui, se saturase de muzica asurzitoare ce razbatea din telefoanele unora de-ai lui. Pana si pentru el, cuvantul "tigan" incepuse sa semnifice nesimtirea.
Ceea ce s-a vrut a fi o schimbare de mentalitate fata de tigani s-a dovedit a fi un esec lamentabil. Tiganilor li s-a dat denumirea de rromi, iar cuvantul "tigan" a capatat un sens peiorativ pe care chiar si tiganii il digera greu. De 20 de ani ei se zbat sa iasa din statutul de tigan si sa se adapteze la pozitia de rrom.
Madalin Voicu a fost eternul reprezentant al tiganilor in Parlamentul Romaniei. Domnul Madalin nu s-a sfiit niciodata sa se autodenumeasca tigan, sustinand ca titulatura de rrom este total nepotrivita. Nu stim daca domnul Voicu ar mai fi gandit la fel in cazul in care nu era parlamentar. De-acolo de sus lucrurile se vad altfel.
Din mersul carutei pline cu linguri sau cosuri de nuiele nimeni nu se mai faleste ca e tigan. E un simplu muritor de foame.
Ca parlamentar, ai un statut, o reputatie, esti lider de opinie. Aparitiile la tv sunt ceva banal. Nu stii daca lumea te poate judeca privind pin prisma acestor calitati. E usor sa fii tigan din aceasta postura. Nici cazul recent al solistului Connect-R, care si-a tatuat pe tricou "sunt tigan", nu este relevant.
E mai greu atunci cand oamenii te privesc si te judeca doar dupa culoarea pielii si aspectul jerpelit al hainelor. Shakira spune cu lejeritate "I' m a gypsy", dar dupa cati ani de celebritate?
Au aparut partide ale rromilor, regi ai rromilor, chiar si imparati. Toti cu palate la vedere si cu aur cat cuprinde. De ce n-ar fi putut fi regi si imparati ai tiganilor e greu de inteles. Poate ca le este rusi