Cu toţii ne inflamăm atunci când îi auzim pe unii dintre liderii maghiarilor din România vorbind despre faptul că, pentru ei, 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, este o zi de doliu.
Că maghiarii nu au de ce să se bucure şi n-au ce să sărbătorească în această zi, ei având o zi festivă de ziua Ungariei. Şi aproape toţi sărim în sus, indignaţi de cum pot spune maghiarii aşa ceva, pentru că, înainte de toate, sunt cetăţeni români şi ar trebui să serbeze ziua naţională precum toţi românii.
Trecând, însă, peste faptul că, istoriceşte vorbind, Transilvania a aparţinut mult mai multă vreme Ungariei sau Imperiului austro-ungar decât României, un maghiar din ţara noastră se poate simţi mai mult legat de ţara vecină decât de cea în care trăieşte. Este un drept al fiecăruia, până la urmă. Iubirea de ţară - indiferent despre ce ţară vorbim - nu poate fi impusă. Iar dreptul la opinie este una din libertăţile fundamentale. Poate că mulţi români ar fi vrut ca ţara lor de origine să fie Austria sau Germania. Ba cred că mulţi s-ar lăsa oricând cuceriţi de o astfel de ţară "cotropitoare". Cu alte cuvinte, îi înţeleg pe maghiari când spun că nu au de ce să se bucure de 1 Decembrie, ziua Marii Uniri. Pentru ei, a fost ziua "Marii Ruperi" de ţara lor. Dacă un român din Cernăuţi ar spune că nu are motive de bucurie de Ziua Ucrainei, l-am aplauda. Sau dacă un român cu cetăţenie italiană, de exemplu, ar susţine că se bucură mai mult de Ziua Naţională a României decât de cea a Italiei, l-am aprecia. Cam aşa stau lucrurile şi cu maghiarii. Până la urmă, actul istoric petrecut la 1 decembrie 1918 este de dată prea recentă ca să avem pretenţia ca toţi etnicii maghiari să ţopăie că Transilvania s-a unit cu România. Mergeţi prin nordul Italiei, spre graniţa cu Austria, în Tirolul de Sud, şi abia dacă o să găsiţi ceva specific italian în zonă. Întreg teritoriul, care a ap
