Criza datoriilor publice în zona euro demonstrează caracterul incomplet al cadrului de politică economică al Uniunii Monetare Europene (UME). După multe întârzieri, Uniunea Europeană a aprobat acordarea de asistenţă Greciei şi a creat Fondul European de Stabilitate Financiară (FESF) pentru o perioadă de trei ani (până în 2013).

Banca Centrală Europeană (BCE) a cerut să se creeze un fond de gestionare a crizelor pentru zona euro, care să fie utilizat în cazul în care consolidarea cadrului normativ în UE nu este suficientă pentru prevenirea unor viitoare crize de acest tip. Un astfel de fond ar trebui să asigure o finanţare pentru orice eventualitate la rate de penalizare pentru guvernele care se confruntă cu dificultăţi în accesul la pieţele private de credit. Consiliul European din 28-29 octombrie 2010 a afirmat că "şefii de state sau guverne sunt de acord asupra necesităţii ca statele membre să stabilească un mecanism permanent de criză pentru salvgardarea stabilităţii financiare a zonei euro"1.

Un raport recent al institutului Bruegel afirmă că "absenţa oricăror norme care să orienteze aşteptările pieţei în legătură cu felul în care guvernele şi Comisia ar răspunde crizei a contribuit la volatilitatea pieţelor financiare în timpul crizei, iar aceasta, la rândul său, a contribuit la sentimentul factorilor de decizie că trebuie să acţioneze de urgenţă2. Autorii sugerează crearea unui Mecanism european de rezolvare a crizelor (MERC) aşezat pe doi piloni: o procedură de iniţiere şi gestionare a negocierilor dintre un debitor suveran cu o datorie nesustenabilă şi creditorii săi, care ar conduce la o restructurare a obligaţiilor acestuia pentru a restabili sustenabilitatea finanţelor sale publice şi norme pentru asigurarea de asistenţă financiară ţărilor din zona euro ca element de rezolvare a crizei. Dacă se constată insolvenţa unei ţări din zona