Împreună cu episcopul greco-catolic Iuliu Hossu şi cu scriitorul Raoul Şorban, preotul Alexandru Nicula, ajuns acum la 97 de ani, a participat la salvarea a sute de evrei în 1944. Preotul Nicula a fost naşul de botez a zeci de evrei care s-au creştinat de teama deportării, iar pe alţii a reuşit să-i treacă graniţa din Ardeal în Regat.
A fost secretarul episcopului Iuliu Hossu, a făcut studii la Strasbourg şi Paris şi a suferit în temniţă pentru credinţa sa. Nu a acceptat însă niciodată detenţia spiritului. Este povestea lui Alexandru Nicula, un preot care şi-a riscat viaţa şi libertatea pentru a salva de la pogrom evreii din Cluj-Napoca.
Ajuns acum la venerabila vârstă de 97 de ani şi 70 de ani de la hirotonisire, preotul povesteşte cu greutate despre cele trei perioade de detenţie, surghiunul şi ruperea de familie pentru că a refuzat să treacă la ortodoxism. „În 1935, am absolvit Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Cluj-Napoca. Am fost angajat ca secretar al episcopului Iuliu Hossu. Tot el a fost cel care m-a învăţat că toate, dar absolut toate în viaţă se întâmplă cu un anumit scop", povesteşte Alexandru Nicula.
Licenţiat la Paris
Clujeanul nu a ocupat decât vreme de doi ani funcţia de secretar al episcopului, deoarece, în 1937, tânărul preot a luat calea străinătăţii. „Am plecat la Strasbourg, pentru că acolo era cea mai vestită facultate de teologie. Din păcate, în 1939 Hitler a declanşat războiul, iar clădirea internatului a fost demolată. De altfel, exact în acel loc se află, astăzi, Parlamentul European", spune preotul.
Astfel, în 1939, a ajuns la Universitatea Catolică din Paris. „Ministerul de Externe mi-a acordat viza de studii, iar un an mai târziu am reuşit să-mi susţin licenţa şi să mă întorc acasă", completează bătrânul. În perioada 1940-1946, preotul a lucrat la Cancelaria Episcopală din Cluj, du