Salariul mediu net si cel brut au avut in octombrie aceeasi valoare cu cele din luna precedenta, de 1.340 lei, respectiv 1.846 lei, arata datele Institutului National de Statistica (INS). Cele mai mari castiguri salariale nete s-au inregistrat in intermedieri financiare (3.276 lei), iar cele mai mici in hoteluri si restaurante (796 lei).
INS arata ca in luna octombrie 2010, castigul salarial mediu net realizat in diferite activitati ale economiei nationale a inregistrat, fata de luna precedenta, in aproape egala masura cresteri, in unele, si, respectiv, scaderi in altele. Astfel, cresteri salariale s-au inregistrat ca urmare a acordarii de premii ocazionale (inclusiv prime de vacanta), platii sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete de masa), dar si realizarilor de productie ori incasarilor mai mari (functie de contracte), a revenirilor din concedii fara plata ori din somaj tehnic, a disponibilizarilor de personal cu salarii mici.
In acelasi timp, scaderile salariale au fost cauzate de acordarea in luna septembrie a primelor ocazionale (inclusiv prime de vacanta si prime pentru "ziua petrolistului"), platii concediilor de odihna din fondul de salarii, platii sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete de masa). De asemenea, in unele activitati economice scaderea nivelului castigului salarial mediu net din luna octombrie a fost cauzata de nerealizarile de productie ori incasarilor mai mici (functie de contracte), de intrarea in somaj tehnic si de dificultatile financiare din sectorul economic.
Cele mai mari cresteri salariale:
- 28,5% in extractia minereurilor metalifere;
- intre 3% si 6% in activitati auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activitati de asigurare si fonduri de pensii), fabricarea produselor textile, industria metalurgica;
- intre 2% si 3% in transporturi pe apa, tiparirea si reproducerea