Pur și simplu Lucian Boia. Fiindcă dintre istorici e întîiul ce-mi place și mă-nvață. Fiindcă-i sorb cărțile cu nesaț și le povestesc și le discut fără încetare.

Lucian Boia: cu ploaia trebuie să începeți, cu ploaia. Sînt o persoană foarte plouată.

Reporter: Ați scris despre meteorologie, cum de niciodată nu purtați umbrelă, ori pălărie?

L.B.: Mi-e imposibil să răspund la întrebarea asta. N-am apucat să port vreodată așa ceva. Și dacă eu nu apuc să port ceva, așa merg înainte.

Rep.: Mie îmi dă angoase.

L.B.: Mie îmi place să mă plimb prin ploaie. Azi, poate a cam exagerat ploaia. Mă deranjează mai degrabă soarele prea arzător.

Rep.: Ploaia de astăzi are o istorie?

L.B.: Toate au o istorie.

Rep.: Catastrofele îmi par azi de „cămăși albe”, cu mănuși.

L.B.: O, cum așa? Te termină. Nici potopul care e arhetipul acestor catastrofe nu i-a terminat pe toți. Logica sfîrșiturilor de lume lasă în urmă supraviețuitori care s-o ia de la capăt. Scenariile astea recente sînt inspirate de știință. Nu mai intervine divinitatea, omul este responsabil sau iresponsabil de ceea ce i se întîmplă. Scenariile abundă: războiul atomic, degradarea ecologică, poluarea, încălzirea globală, nici una nu e blîndă, vă contrazic. Ne așteaptă o nebunie. Și cu toate acestea în ciuda catastrofelor de după 2100, există scenarii valorizante, omul va deveni tot mai rezistent, mai longeviv, speranța de viață a crescut. La 1900, sub 50 de ani era speranța de viață. Acum s-a ajuns la 80 de ani. Vă dați seama? Într-un secol omul a cîștigat 30 de ani. Concluzia este că 1900 e mai aproape de preistorie, prin cifra aceasta, hahahaha, doar din punctul acesta de vedere.

Rep.: Vă puteți prevedea viitorul?

L.B.: Eu? Slavă Domnului, nu! Vă dați seama, să știi ce te așteaptă, ce lucru cumplit! Viața n-ar mai avea rost să fie trăită. Din fericire, viit