(Apărut în Dilemateca, nr. 54, noiembrie 2010)

În mai 2009, cînd am ajuns la New Orleans pentru întîia dată, cu prilejul lecturii din Submarinul iertat (Forgiven Submarine, cartea de poezie scrisă împreună cu Andrei Codrescu şi tradusă în engleză de copilotul meu), am ingurgitat oraşul ca pe un spaţiu prin excelenţă epic, ca pe un omfalos narativ. Poveştile erau pe stradă şi la colţul străzilor, în New Orleans, nu doar în cărţi. Şi erau berechet, un corn al abundenţei. Drept care mi-a venit ideea de a lansa un microcarnaval româno-american pentru anul 2010. Un carnaval la New Orleans ar fi banal, fiindcă Mardi Gras este deja instituţionalizat aici, mi-a spus Andrei Codrescu, gîndeşte-te la altceva. Drept care m-am gîndit şi am propus imediat altceva. Cheia celei de-a doua propuneri ale mele se afla în altă parte. Din februarie 2008 pînă în iulie 2009 izbutisem, împreună cu 15 studenţi (majoritatea de la secţia de Literatură Comparată, în cadrul Literelor clujene) să concretizez un atelier de scriere creatoare concentrat pe 1001 de nopţi şi pe arta naraţiunii. Experimentul durase un an şi jumătate şi coagulase într-un manuscris gras de vreo 400 de pagini, în care fuseseră scrise aproape şaptezeci de povestiri, din care am păstrat pentru eventuala publicare doar cincizeci. Nu Şeherezada era matricea povestitoare în noua serie de povestiri arăbeşti-clujevite, ci sora sa Duniazada (nu voi deconspira aici tot sensul inedit al atelierului, el va deveni complet vizibil doar odată cu publicarea cărţii, peste doi-trei ani). Andrei Codrescu ştia de existenţa acestui atelier clujean şi mă încurajase (amuzat de experimentul meu) ca durata lui să fie de exact 1001 de zile şi nopţi. Nu a fost să fie aşa: atelierul a durat 550 de zile. Acest atelier a fost, deci, cheia şi originea celei de-a doua propuneri pe care i-am făcut-o lui Andrei Codrescu, aceea a unui microfestiv