De Moş Nicolae am primit mereu un dar în plus, pe lângă portocalele din ghete, căci m-am născut pe 6 decembrie.
Aşa că, ieri, în timp ce zâmbeam la replica unei colege: “Mâncaşi jumări? Ia suflă! Ai o privire vinovată!” şi editam un text despre vizita la Craiova a ambasadorului Marii Britanii, am ciulit urechile când am auzit vestea. O pereche de chiloţi ai reginei Elisabeta a II-a va fi vândută la licitaţie de grupul care administrează averea baronului maghiar Joseph de Bicske Dobronyi. Lenjeria ajunsese în posesia baronului după ce regina Marii Britanii a uitat-o, în 1968, într-un avion privat. Le-am bătut colegilor un apropo, dar au râs ca de-un gând de noapte în lumina zilei.
A venit, în schimb, SMS-ul unei prietene care îşi serba onomastica la serviciu: „Aş peria cai. Hai să facem o boală deloc gravă şi să stăm acasă! În vis, un ziar cumpărase «Prăvălia culturală» şi vă plăteau să scrieţi ce vă place, cu ceai bun lângă, iar eu notam: 1,2,3, în stânga paginii”, apoi ştirea că Guvernul va înjumătăţi, de la 1 ianuarie, concediul maternal şi atractivitatea soluţiei: “Ce să faci, pe criză? Un bebe!”.
Mamele vor primi doar pentru un an indemnizaţia de creştere a copilului. Tot e mai mult decât primea de la stat bunica prietenului meu, Florin Oncescu, pentru cei opt copii: nimic. Şi chiar dacă o necăjea că bunicul trăia cu vecina, într-o zi când îl ştia acolo şi l-a văzut pe soţul aceleia în capătul uliţei, l-a strigat repede pe al ei, să nu îl prindă, căci el îi creştea copiii. Sunt momente când nu îţi permiţi să faci ce visezi.
