Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensionarii şi capii de familie, buni de plată

Publicat in Adevarul, marți 7 decembrie 2010 ·

Persoanele care au în întreţinere alţi membri ai familiei – soţ, soţie sau părinţi – vor plăti contribuţii de sănătate pentru fiecare în parte. Decizia a fost luată pentru acoperirea deficitului din bugetul Sănătăţii. Aproximativ 1,1 milioane de pensionari cu venituri de 740-1.000 de lei vor plăti taxe noi de la 1 ianuarie 2011.

Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Legii privind reforma în domeniul sănătăţii

Taxarea pensionarilor şi a altor categorii scutite până în prezent de la plata contribuţiilor va aduce la buget aproximativ 1,4 miliarde de lei, susţin reprezentanţii Guvernului. Potrivit Ordonanţei de Urgenţă aprobată luni de Guvern şi obţinută de „Adevărul", nu numai pensionarii cu venituri de 740-1.000 de lei vor avea de suferit.

Alţi peste un milion de pensionari cu pensii mai mari de 1.000 de lei vor plăti taxe umflate având în vedere că până în prezent cota de 5,5% se aplica doar sumei ce depăşea 1.000 de lei. Potrivit actului normativ, contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate (CASS-ul) de 5,5% se va aplica pe întreaga valoare a pensiei, în cazul tuturor pensionarilor cu venituri peste 740 de lei.

Singurii exceptaţi sunt cei în cazul cărora, în urma impozitării, rezultă o sumă mai mică de 740 de lei. „Contribuţia datorată de pensionari ale căror venituri depăşesc 740 de lei este de 5,5% aplicată asupra acestor venituri. Prin aplicarea acestor cote nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei", se arată în Ordonanţă.

Astfel, pensionarii care primeau până acum 800 de lei lunar vor pierde la pensie 44 de lei, iar unul cu un venit de 1.000 de lei, 55 de lei. Un pensionar cu un venit lunar de 1.100 de lei plăteşte în prezent o contribuţie de 5,5 lei. De la 1 ianuarie, acesta va plăti o sumă de peste 10 ori mai mare.

Exceptaţii, puşi la plată

În nota de fundamentare a actul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump spune că Rusia are „cărţile în mână” în negocierile privind conflictul din Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, miercuri seară, că Moscova are „cărţile în mână” în negocierile pentru a încerca să pună capăt războiului din Ucraina, declanşat de invazia Rusiei în urmă cu aproape trei ani „Cred că ruşii vor ca războ

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 9 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Volodimir Zelenski se întâlneşte, joi, cu emisarul american Keith Kellogg, într-un context tensionat

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să îl primească joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost aspru criticat de omologul său american Donald Trump, care l-a numit „dictator”. Liderul ucrainean, a cărui poziţie pare

Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump: „Dle preşedinte, nu Ucraina a început acest război”. Alte reacţii interne şi internaţionale stârnite de comentariile controversate ale preşedintelui american

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 10 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 8 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 13 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Vremea

București
acum

-7°
joi

-10°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-10°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-3°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-10°
joi

-10°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/6°