BC Mureş Târgu-Mureş a fost învinsă duminică, pe teren propriu, cu scorul de 68-79 (15-18, 20-15, 19-21, 14-25), de formaţia CSU Asesoft Ploieşti, într-un meci contând pentru etapa a XIII-a a Diviziei A la baschet masculin. Partida s-a disputat în Sala Sporturilor din Târgu-Mureş, unde peste 2.500 de spectatori au venit îmbrăcaţi în alb şi au creat o atmosferă senzaţională, unică în sălile de baschet din România.
Start mai bun pentru Asesoft
Cele două formaţii intră pe parchet în următoarele formule: Cooley, Mladenovic, Lăpuşte, Lewis, Forte (BC Mureş), respectiv Blidaru, Qarraan, Burlacu, Mack şi Szijarto (Asesoft). La scorul de 3-3, în minutul 2, oaspeţii reuşesc un 10-0 run, astfel încât la jumătatea sfertului tabela indica 3-13. Cu toate că „tigrii” nu se simt în apele lor, Lewis având deja trei greşeli personale, încet-încet disputa se echilibrează, iar sfertul se încheie cu scorul de 15-18. S-au remarcat Mladenovic (8 puncte), respectiv Qarraan (6 puncte).
Răsturnare de scor
Deri Csaba mută, întroducându-i pe Dumitru şi Mayfield în locul lui Lăpuşte şi Lewis. Ploieştenii se află la conducere până la mijlocul sfertului, când Mayfield reuşeşte o “treiţă” şi restabileşte egalitatea la 27. Urmează o perioadă fastă de joc pentru mureşeni, care încheie sfertul în avantaj, 35-33. S-au remarcat Mayfield (5 puncte), respectiv Burlacu (5 puncte).
Sfert de infarct
Partida se reia cu Forte, Cooley, Dumitru, Mayfield şi Mladenovic la amfitrioni, respectiv Blidaru, Burlacu, Qarraan, Szijarto şi Mack la oaspeţi. Deşi conduc cu 37-33, “tigrii” sunt egalaţi şi depăşiţi în minutul 3: 37-40. Asesoft e penalizată cu greşeală antisportivă şi gazdele se apropie la un punct: 43-44 în minutul 5. Cooley are patru greşeli personale şi e nevoit să evolueze prudent. Mai sunt două minute şi ploieştenii se distanţează, 47-53, însă Lewis şi Cooley