Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei jandarmi suceveni pregătiţi pentru Kosovo

Publicat in Adevarul, marți 7 decembrie 2010 ·

Plt. maj. Iulian Hriţ şi plt. Neculai Prostire vor pleca astăzi alături de alţi 73 de jandarmi români şi 40 de luptători, între care suceveanul plt. Vasile Timu, ajungând în Kosovo peste două săptămâni.

Trei subofiţeri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava au fost selecţionaţi pentru a participa, începând cu această lună la misiunea internaţională de menţinere a păcii în provincia Kosovo sub egida Uniunii Europene (EULEX).

"Detaşamentul de jandarmi români, format din 115 luptători şi destinat să execute misiuni în cadrul forţei speciale de poliţie EULEX, în Kosovo şi-a încheiat instruirea specifică şi este pregătit pentru a se deplasa în teatrul de operaţii, urmând să înlocuiască contingentul care îşi va încheia misiunea în luna decembrie 2010", a declarat cpt Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al IJJ Suceava.

Astfel, plt. maj. Iulian Hriţ, de 38 de ani, plt. Neculai Prostire, de 32 de ani, vor pleca astăzi alături de alţi 73 de jandarmi români şi 40 de luptători, între care suceveanul plt. Vasile Timu, de 34 de ani, ajungând în Kosovo peste două săptămâni. Toţi cei trei jandarmi suceveni îşi lasă acasă familiile şi copiii pentru a ajuta la menţinerea păcii în Kosovo.

"Acesta este cel de-al doisprezecelea contingent care execută misiunea de menţinere a păcii în Kosovo, prestaţia jandarmilor români în teatrul de operaţii internaţional fiind apreciată atât de reprezentanţii O.N.U., care au acordat în fiecare an luptătorilor români medalia În serviciul păcii, cât şi de reprezentanţii Eulex", a mai declarat Bogdan Cornaci.

În cadrul misiunilor internaţionale anterioare, alţi 5 jandarmi suceveni au desfăşurat misiuni în Kosovo. Unul dintre aceştia, plt. Preda Viorel, se află în provincie, urmând a reveni în ţară în cursul acestei luni.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mario Iorgulescu, vizat de un mandat european de arestare. Cu o zi înainte, fiul șefului LPF a scăpat de condamnarea pentru omor SURSE

Ziare.com acum 47 minute
Judecătoria Sectorului 3 a emis vineri, 21 iunie, un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, fiul șefului LPF. Mandatul a fost emis pentru complicitate la lipsire de libertate, faptă pentru care a fost condamnat definitiv în 2021

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 20 minute
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 49 minute
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 15 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 33 minute
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Euro 2024: Polonia – Austria 1-3

News.ro acum 13 minute
Echipa naţională a Austriei a învins vineri, la Berlin, scor 3-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Austriecii au deschis scorul în minutul 9, prin Gernot Trauner, care a reuşit să înscris cu o lovitu

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 3 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 4 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 4 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Vremea

București
acum

30°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°