Spadasina craioveană, campioană mondială cu naţionala României, a fost recompensată cu 1.500 de lei, o diplomă şi un buchet de flori.
La aproape o lună distanţă de când echipa feminină de spadă a României a obţinut titlul de campioană mondială la Paris, Loredana Iordăchioiu, sportivă legitimată la CS Universitatea Craiova, a fost premiată, ieri, de către Natalia Andrei, director al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Dolj. „Chiar dacă a trecut o perioadă destul de mare de când Loredana şi celelalte fete din echipa României au cucerit aurul, am preferat să punctăm momentul când ne-am permis. Pe lângă un buchet de flori, să îi oferim sportivei şi o sumă de bani, adunată de la prieteni“, a spus Natalia Andrei, şi ea la rândul ei campioană mondială la atletism. Loredana, care a primit un buchet de flori, o diplomă şi suma de 1.500 de lei, a spus că după câştigarea medaliei de aur a simţit recunoştinţa românilor: „Am primit mesaje de felicitare de la mulţi români din ţară, dar şi din străinătate, pe care nici nu îi cunosc, care îmi spuneau că în urma performanţei noastre sunt mândri că sunt români. Interesul a fost mai mare decât de obicei, mulţi au urmărit în direct pe internet finala. Este un lucru bun, pentru că ne-am săturat să vedem numai fotbal dimineaţa, la prânz şi seara“.
Antrenorul de la club chemat, Podeanu nu
Pe lângă Loredana a fost premiat şi Dumitru Popescu, antrenorul său de la echipa de club, CS Universitatea, despre care sportiva craioveană a spus că i-a fost ca un al doilea tată. Totuşi, organizatorii au făcut o mare gafă şi nu l-au premiat şi pe un alt antrenor craiovean, Dan Podeanu, cel care a pregătit echipa naţională şi care a fost lângă ele la Paris. Natalia Andrei s-a scuzat, menţionând că greşeala va fi reparată la Gala Sportului Şcolar Doljean, când DJTS îl va premia şi pe valorosul tehnician: „Am