La data de 1 noiembrie 2010 a fost lansat oficial la Geneva, Elveţia, ISO 26000, unul dintre cele mai elaborate standarde internaţionale de responsabilitate socială. Dezvoltat de către Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO), standardul este conceput pentru a putea fi aplicat atât de către firme, de la corporaţii multinaţionale şi companii de stat până la întreprinderi mici şi mijlocii, cât şi de către organizaţii neguvernamentale, sindicate şi instituţii guvernamentale.
În 2004, ISO, unul dintre cele mai mari organisme internaţionale de standardizare, reunind 163 de organizaţii naţionale şi având un portofoliu de 18.400 de standarde ce acoperă toate dimensiunile dezvoltării sustenabile, iniţia procesul de elaborare a viitorului ISO 26000. În martie 2005, în Salvador, Brazilia, se desfăşura prima întâlnire a grupului de lucru. Era prima manifestare publică a unuia dintre cele mai îndelungate şi elaborate procese de dezvoltare a unui standard internaţional: o muncă ce avea să dureze aproape şapte ani, implicând zeci de organizaţii, sute de experţi şi reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai unor instituţii guvernamentale, asociaţii ale consumatorilor, organizaţii neguvernamentale şi sindicate din zeci de ţări din întreaga lume.
La cea de-a doua reuniune a grupului de lucru, desfăşurată în septembrie 2005 la Bangkok, Thailanda, se formulau principiile ce aveau să definească viitorul standard ISO de responsabilitate socială: respectarea standardelor internaţionale; conformitatea cu legea; recunoaşterea de către organizaţii a drepturilor tuturor grupurilor cointeresate, de la investitori până la consumatori, angajaţi, comunităţi; definirea responsabilităţilor şi asumarea răspunderii pentru deciziile şi acţiunile organizaţiilor; transparenţă; dezvoltare sustenabilă; comportament moral; evitarea activităţilor generatoare de riscuri; întâietatea dre