Solitudinea îl face pe actorul ajuns la 42 de ani să pară o specie pe cale de dispariţie, pe care toţi vor să o protejeze.
Nu e un om de lume. Nu vine la TV, nu bea în crâşmele boemei, nu dă interviuri faţă în faţă pentru că priveşte cu maximă suspiciune actul jurnalistic şi, mai mult decât toate, e scump la vedere chiar şi pe scena de teatru. E precaut ca un leopard de zăpadă, cel mai puţin filmat mamifer de pe planetă; păşeşte imperceptibil şi şterge orice urmă a trecerii sale.
Florin Piersic jr. este antistarul total, o vedetă grunge care nu gustă ariile de operetă ale tatălui său, în primul rând pentru că i s-a făcut lehamite de această eternă comparaţie şi în al doilea rând pentru că nu suportă eşarfele albe de mătase asortate la cămăşi negre.
Îndelung calculată, imaginea de vedetă fantomatică a lui Florin Piersic jr. face parte tot dintr-un fel de star-sistem, unul subliminal, nişat la vârful lanţului trofic, întreţinând apetenţa publicului pentru tot ce este în cantităţi mici şi greu de obţinut. Piersic junior nu vinde o imagine, ci parfumul rămas în urma trecerii acelei imagini prin cadru.
"Nu e umilitor să apari într-o reclamă atâta vreme cât eşti plătit cum trebuie"
În urmă cu câţiva ani, ai declarat că nu vei juca niciodată în reclame. Acum o faci. E acesta un compromis financiar? Cât de mult te ajută onorariile din reclamele în care joci: e vorba de mii sau de zeci de mii de euro anual? Fără aceste contracte nu ai putea avea un venit decent în România?
Nu cred că am declarat vreodată că n-aş juca în reclame. Probabil că am spus că prefer să nu apar într-o reclamă în care să fiu unul dintre cei patru băieţi care ciocnesc o halbă de bere. Nu e umilitor să apari într-o reclamă atâta vreme cât eşti plătit cum trebuie. Nu spun sumele pentru că este o indiscreţie. Banii câştigaţi din reclame nu repre