Fondatorul site-ului WikiLeaks, Julian Assange a fost arestat de Poliţia britanică. Decizia a fost luată în baza unui mandat de arestare emis de Poliţia suedeză.
Julian Assange este acuzat de delicte sexuale, acuzaţii pe care australianul în vârstă de 39 de ani le respinge.
Fondatorul WikiLeaks urma să se prezinte marţi, 7 decembrie, în faţa justiţiei britanice, pentru a-şi negocia libertatea, potrivit cotidianului The Guardian.
Potrivit BBC, Poliţia britanică a primit luni un nou mandat internaţional de arestare, emis de justiţia suedeză pe numele lui Julian Assange. Acesta este acuzat de "viol, agresiune sexuală şi coerciţie", asupra a două femei. Faptele ar fi avut loc în luna august, în Suedia.
Statele Unite l-au ameninţat pe Julian Assange cu urmărirea penală, după ce site-ul fondat de acesta, WikiLeaks a început să publice în ultimele zile 250 de mii de telegrame diplomatice americane stânjenitoare. Washingtonul nu a găsit până acum un cap de acuzare contra lui Assange.
Publicarea telegramelor arată dedesubturile diplomaţiei americane. Secretarul de Stat, Hillary Clinton face acum eforturi, pentru a-i asigura pe aliaţii Statelor Unite că informaţiile din telegramele dezvăluite de site-ul WikiLeaks nu reprezintă poziţia oficială a Guvernului american.
Fondatorul site-ului WikiLeaks, Julian Assange a fost arestat de Poliţia britanică. Decizia a fost luată în baza unui mandat de arestare emis de Poliţia suedeză.
Julian Assange este acuzat de delicte sexuale, acuzaţii pe care australianul în vârstă de 39 de ani le respinge.
Fondatorul WikiLeaks urma să se prezinte marţi, 7 decembrie, în faţa justiţiei britanice, pentru a-şi negocia libertatea, potrivit cotidianului The Guardian.
Potrivit BBC, Poliţia britanică a primit luni un nou mandat internaţional de arestare, emis de justiţia suedeză pe numele lui Jul