Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corlăţean în vizită la Haga pentru întâlniri pe tema aderării la Schengen

Publicat in Romania Libera, marți 7 decembrie 2010 ·

Preşedintele Comisiei pentru politică externă, Titus Corlăţean, desfăşoară marţi o vizită oficială la Haga, în cadrul căreia va avea întâlniri cu oficiali olandezi pe tema aderării României la spaţiul Schengen în martie 2011, anunţă NewsIn.

Programul vizitei cuprinde întâlniri cu preşedinta Comisiei pentru Afaceri Europene din Camera Reprezentanţilor, Gerda Verburg, cu preşedinta Comisiei pentru organizaţii de cooperare europeană, Tineke Strik, cu membrii Comisiilor pentru afaceri externe, apărare şi dezvoltare, informează un comunicat al comisiei Senatului român.

De asemenea, Titus Corlăţean se va întâlni cu Simon Smits, director general pentru afaceri europene în Ministerul Afacerilor Externe olandez şi Jaap Werner, director pentru Europa Centrală şi de Vest, fost ambasador al Olandei la Bucureşti.

În data de 18 noiembrie, preşedintele Comisiei pentru politică externă, Titus Corlăţean, a avut la Paris o serie de întâlniri oficiale cu reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale şi parlamentare franceze.

Franţa, Olanda şi Germania sunt invocate din ce în ce mai des de presă în cazul aderării României şi Bulgariei la Schengen. Cele trei ţări nu ar avea încredere în capacitatea României şi Bulgariei de a administra graniţele externe ale UE, în condiţiile în care aceste două state au probleme de corupţie.

Olanda ar putea bloca aderarea României la Schengen, în absenţa unor progrese clare în lupta anticorupţie, a atras atenţia, pe 31 octombrie, într-un interviu pentru NewsIn, ambasadoarea Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti, Tanya van Gool. Diplomatul olandez a admis că România este pregătită tehnic pentru eliminarea controalelor la frontiere, însă a remarcat că există o lipsă de "încredere că lucrurile vor merge aşa cum trebuie".

"Tehnic, România îndeplineşte criteriile, deoarece aparatul este acolo, oamenii sunt acolo pentru a con

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Companii aeriene din Turkmenistan, EAU, Kazahstan şi Israel îşi suspendă temporar zboruri către Rusia

News.ro acum 59 minute
Mai multe companii aeriene anunţă că-şi suspendă zborurile către oraşe ruseşti, decizii care intervin după ce experţi şi Washingtonul au estimat că prăbuşirea de crăciun a unui avion de linie aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines ar fi putu

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 14 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu - „Voucherele de vacanță rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului”

Ziua Constanta acum 59 minute
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, acestea fiind opţionale. Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum 54 minute
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°