Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua a învins Universitatea Cluj, scor 3-0, în ultimul meci al anului 2010 din Liga I

Publicat in Romania Libera, marți 7 decembrie 2010 ·

Formaţia Steaua Bucureşti a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa Universitatea Cluj, în ultimul meci al anului 2010 şi al etapei a XVIII-a a Ligii I, prima a returului actualului sezon competiţional, informează Mediafax.

Golurile au fost marcate de Martinovici '22, Bilaşco '67 şi Stancu '90.

În minutul 22, fundaşul central Martinovici a marcat primul său gol pentru gruparea stelistă, printr-un şut din voleu, de la aproximativ 25 de metri, mingea fiind deviată de fundaşii clujeni şi păcălindu-l pe Huţan.

În minutul 67, Romeo Surdu a centrat în faţa porţii, de unde Marius Bilaşco a reluat în poarta goală.

Bogdan Stancu a stabilit scorul final, în minutul 90, din lovitură liberă.

Steaua: 12. Tătăruşanu - 29. Bonfim, 18. Martinovici, 23. G. Alves, 14. Latovlevici - 16. Nicoliţă (7. Szekely '76), 20. Angelov (5. Brandan '84), 21. Ricardo Gomes, 10. Tănase (24. Surdu '34) - 28. B. Stancu, 17. Bilaşco. Antrenor: Marius Lăcătuş.

Universitatea Cluj: 12. Huţan - 18. Unguruşan, 25. D. Munteanu, 13. Izvoranu, 3. Mendy (20. Belosevici '24) - 14. Piţ, 28. Gheorghe, 10. Păcurar, 22. Boştină (7. Acosta '52) - 11. Machado, 9. Cl. Niculescu (27. Lemnaru '75). Antrenor: Ionuţ Badea

Arbitri: Cristian Balaj (centru) - Sebastian Gheorghe, Eduard Ungureanu (asistenţi) - Dragoş Istrate (rezervă)

Observatori: Dan Petrescu, Eduard Alexandru.

Supervizor: Valentin Alexandru

Cartonaşe galbene: Martinovici '29, Ricardo '65, G. Alves '77, Szekely '78 / Piţ '41

La meci au asistat 5.000 de spectatori, din care 30 de clujeni, care au ajuns la stadion în minutul 25.

Din minutul 55, finanţatorul Gigi Becali a deschis geamul lojei sale şi a început să-i reproşeze lui Cristian Balaj, pe un ton vehement, maniera de arbitraj, fiind încurajat de fanii de la tribuna a doua. După golul lui Bilşaco, Gigi Becali a încetat

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Şofer polonez de TIR, prins când circulă pe contrasens pe A1 Bucureşti-Piteşti. S-a ales cu amendă şi cu permisul suspendat

HotNews acum 57 minute
Un şofer de TIR, cetăţean polonez, a fost amendat de polițiști cu 3.000 de lei și a rămas fără permis de conducere, după ce a fost prins sâmbătă dimineață, 16 noiembrie, în timp ce circula pe contrasens pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, sensul s

Ciucă: „Sunt un candidat cu profesie, nu un candidat de profesie/ Contracandidații mei se portretizează așa cum sunt, nu așa cum trebuie”

HotNews acum 44 minute
Președintele PNL Nicolae Ciucă a afimat, la întâlnirea regională a PNL de la Timișoara, că „binomul PSD-AUR” recurge la „mașiniațiuni” astfel încât alegerile prezidențiale să fie câștigate de către cei care „puterea totală” în România. „Eu nu sunt c

Reacția VIRALĂ a unei jurnalistei kosovare, după meciul România-Kosovo. Ce scrie și presa din Serbia

Gandul acum 2 ore
Meciul România-Kosovo, din ETAPA a cincea a Ligii Națiunilor, a fost abandonat la scorul de 0-0, după ce oaspeții au plecat la vestiare, în prelungiri, fără să aibă acordul arbitrului. La scurt timp după meci, Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnali

Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson, prin decizie unanimă, într-un meci disputat în Texas - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson prin decizie unanimă, câştigând vineri, în Texas, o luptă între generaţii la categoria grea, care nu a reuşit să se ridice la înălţimea aşteptărilor. Meciul dintre Paul, în vârstă de

Elena Lasconi: În niciun fel USR nu ar guverna cu PNL-ul condus de Iohannis şi de Ciucă / Ce spune despre ascensiunea lui Simion

HotNews acum o ora
Candidata USR pentru funcţia de preşedinte al României spune că dacă va fi aleasă nu va susţine o guvernare în care USR să se alăture unui Partid Naţional Liberal care să fie condus de către cei care controlează acum partidul și că ar guverna cu un

VIDEO Rareş Bogdan, atac la USR şi la Dominic Fritz: „Reprezentanţi woke care doreau să rămână bărbaţii însărcinaţi, vor să-l anuleze pe Moş Crăciun, nu vor să spună Hristos a înviat! L-aţi ales primar pe unul”

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a lansat, sâmbătă, la reuniunea regională a partidului organizată la Timşoara, la care au participat mii de liberali, atacuri dure la adresa contracandidaţilor lui Nicolae Ciucă. Rareș Bogdan l-a numit pe Nic

Zelenski: Este cert că războiul se va termina mai repede cu politicile echipei care va conduce acum Casa Albă

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că războiul Rusiei împotriva ţării sale se va „încheia mai repede” decât s-ar fi încheiat în mod normal odată ce Donald Trump va deveni preşedintele SUA anul viitor, relatează The Guardian. „Este

Cel puțin 10 bebeluși au murit într-un incendiu la spital. Alți 16 sunt în stare critică VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin zece nou-născuţi au murit într-un incendiu izbucnit în unitatea neonatală a unui spital din Jhansi, în nordul Indiei, a anunţat, sâmbătă, un oficial al guvernului local, citat de AFP. „Din păcate, zece copii au murit”, a declarat, vineri s

Karoline Leavitt, de 27 de ani, numită de Donald Trump secretar de presă al Casei Albe: „Am încredere absolută”

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele ales al SUA Donald Trump a făcut a numit-o, vineri, pe purtătoarea sa de cuvânt din perioada de tranziţiei, Karoline Leavitt, în vârstă de 27 de ani, în postul de secretar de presă al Casei Albe, relatează The Guardian. Leavitt a câştig

Meciul România-Kosovo, abandonat: Mircea Lucescu – Este inadmisibil un asemenea comportament. E o ruşine faţă de toată lumea

News.ro acum 13 ore
Mircea Lucescu, antrenorul echipei naţionale a României, recunoaşte că tricolorii nu au jucat la valoarea lor şi spune că decizia kosovarilor a fost penibilă. „Penibili au fost prin comportamentul lor. Jocul trebuie să se termine pe teren. Noi sunte

Vremea

București
acum

sâm.

3°/9°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/9°
dum.

2°/11°
lun.

2°/11°
mar.

4°/13°
Constanta
acum

sâm.

5°/8°
dum.

5°/10°
lun.

5°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/5°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/8°
mar.

2°/8°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/6°
dum.

0°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/13°