* Cupa "Tinerelor speranţe" a fost una reuşită, care şi-a atins scopul, a declarat profesorul Dan Niculescu
Sâmbătă, 4 decembrie, pe terenul din Parcul Monument s-a desfăşurat prima ediţie a Cupei "Tinerelor speranţe" la rugby în 7, competiţie organizată de RC Brăila, la care au participat juniorii legitimaţi.
"Prin această acţiune, organizatorii au urmărit popularizarea jocului de rugby în 7, crearea unei emulaţii în rândul practicanţilor acestei discipline sportive, creşterea şi dezvoltarea capacităţii de participare în competiţii", a ţinut să precizeze profesorul Dan Niculescu.
Au participat trei echipe formate din elevi de la LPS Brăila, Mihail Sebastian, Panait Cerna, Nicolae Iorga şi Edmond Nicolau.
Deşi vremea a fost destul de potrivnică, jucătorii celor trei echipe s-au angajat cu toată energia şi priceperea pentru a demonstra că sunt pregătiţi şi vor să fie cei mai buni.
După disputarea partidelor planificate, locul întâi i-a revenit echipei de la LPS, pe doi s-a clasat formaţia de la Mihail Sebastian, iar pe trei selecţionata liceelor.
Echipa LPS a avut următoarea componenţă: Sebastian Burada, Dan Dima, Alexandru Lungu, Tudor Oprea, Bogdan Popescu, Ştefan Sandu, Ionuţ Turtoi, Alexandru Frumosu, Flavius Ciupitu, George Nadoleanu.
De la celelalte echipe s-au remarcat Alexandru Băluţă, Mihai Fătu, Georgian Ştefan, Alexandru Toma, Alexandru Perianu de la Mihail Sebastian; Sebastian Broască, Dănuţ Tătăreanu de la Panait Cerna; Claudiu Cotuna, Ştefan Răileanu, Petru Coman de la Nicolae Iorga şi Marian Văduva de la Edmond Nicolau.
Tuturor participanţilor le-au fost oferite din partea Directiei Judeţene pentru Sport şi Tineret premii constând în cupe, diplome, mingi şi materiale sportive.
"Competiţia a fost una reuşită şi consider că şi-a atins scopul şi s-a mai demon