* Alexandru Burada şi Ionuţ Stoica sunt campioni naţionali universitari de tineret * boxul brăilean a încheiat un an competiţional foarte bun
Ultima competiţie pugilistică oficială din 2010, Campionatele Naţionale Universitare de box rezervate categoriei de vârstă tineret, a reprezentat pentru pugiliştii de la CSM Brăila un nou prilej de a se remaraca pe plan naţional.
Gruparea sportivă brăileană a aliniat la start patru sportivi şi a obţinut două medalii de aur şi una de bronz.
La categoria 75 kg, Alexandru Burada, sportiv antrenat de George Perţea, a urcat de trei ori pe ring şi de fiecare dată a încheiat conturile cu adversarii lui încă din prima repriză. Burada a trecut prin abandon de timişoreanul Flavius Fileriu, în semifinale a câştigat la fel de repede meciul cu Florin Spaimoc din Bistriţa şi tot printr-o victorie prin abandon după finala cu Vasile Petruţ din Rovinari a intrat în posesia medaliei de aur.
Asistat la colţ de acelaşi antrenor, Ionuţ Stoica l-a învins prin abandon, în repriza a doua, pe Tiberiu Boginaru din Piteşti. În semifinale, Ionuţ Stoica a dispus la puncte de Alexandru Bostan din Arad şi tot cu un arădean, Paul Tămăgdan, a boxat în finală brăileanul. La încheierea timpului regulamentar din finală, Stoica a fost desemnat campion naţional universitar de tineret.
Medalia de bronz a fost adjudecată de Costel Stoica la categoria 60 kg. Elevul lui George Perţea a câştigat meciul cu Ionuţ Gorgovan, dar a pierdut apoi în faţa ploieşteanului Leonard Gheorghe.
"Am încheiat anul competiţional foarte bine, iar rezultatele de la naţionalele universitare confirmă acest lucru. Cu puţină şansă, cred că puteam veni cu trei titluri, dar, oricum, eu sunt mulţumit de prestaţiile pugiliştilor noştri. Iată că lucrul în echipă, la Brăila, a început să dea roade. Vreau să mulţumesc pe această cale ş