Consilierii locali din Iaşi au decis, marţi, interzicerea comercializării produselor etnobotanice la o distanţă mai mică de trei kilometri faţă de şcoli, instituţii publice, cămine şi locuri de cazare, parcuri, baze sportive, biserici, locuri de agrement, gări şi autogări, potrivit Mediafax.
Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a declarat că adoptarea hotărârii a fost necesară din cauza pericolului pe care aceste produse îl reprezintă pentru sănătatea publică, în condiţiile în care zeci de ieşeni, în special tineri, au ajuns la spital în urma consumului de produse etnobotanice.
"În acest caz vor trebui să conlucreze instituţiile statului, respectiv Direcţia de Sănătate, Direcţia Sanitar-Veterinară şi Oficiul pentru Protecţia Consumatorului. Evident că şi Poliţia Comunitară se va ocupa de acest aspect. Vom face şi o campanie de informare în rândul persoanelor care folosesc astfel de produse", a declarat primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita.
Potrivit deciziei Consiliului Local, se interzice comercializarea, distribuirea, oferirea gratuită, transmiterea sau intermedierea transmiterii plantelor, produselor vegetale şi substanţelor care prin forma ambalajului, conţinut, prezentare, instrucţiuni de utilizare, publicitate sau denumire, induc sau pot induce că utilizarea acestora ar putea avea efecte similare celor ale plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante sau psihotrope. Aceleaşi măsuri au fost luate şi în cazul medicamentelor sau suplimentelor alimentare care nu sunt autorizate sau notificate şi înregistrate conform prevederilor legale.
În municipiul Iaşi există cel puţin 20 de magazine care comercializează produse etnobotanice, unele dintre acestea fiind în apropierea şcolilor şi unversităţilor ieşene.
Comercializarea acestui tip de produse a fost interzisă la jumătatea lunii noiembrie, printr-o dispoziţie a primarului Iaşiului, însă