ÎNŢELEGERE Liderul comuniştilor şi cel al democraţilor au pregătit documentele alianţei „Pentru Moldova". Cei doi au declarat că sunt pe aceeaşi lungime de undă în privinţa guvernării Moldovei, dar şi a politicii externe.
După ce în acest weekend, Marian Lupu, liderul PD, şi Vladimir Voronin, preşedintele PCRM, s-au afişat împreună alături de trimisul Kremlinului în Moldova, Serghei Narîşkin, cele două echipe de negocieri au bătut aseară în cuie proiectul viitoarei coaliţii. Denumită deja alianţa „Pentru Moldova", documentaţia a fost aprobată seara trecută de Comitetul Central (CC) al Partidului Comuniştilor.
SEMNEAZĂ ACTELE
LA SFÂRŞITUL SĂPTĂMÂNII
„Plenara a adoptat cu vot unanim o hotărâre, conform căreia CC al PCRM împuterniceşte Comitetul Executiv al PCRM să continuie negocierile cu PD privind crearea coaliţiei anticriză «Pentru Moldova» şi semnarea documentelor de coaliţie corespunzătoare, elaborate de către părţi", se arată în comunicatul emis de conducerea comuniştilor. „În acest proiect se regăsesc principiile viitoarei coaliţii. Aşteptăm să avem o întâlnire similară cu partenerii din actuala alianţă să vedem ce ofertă ne fac", a declarat Valeriu Lazăr, membru al echipei de negocieri din partea PD.
La sfârşitul săptămânii, Consiliul Naţional al PD urmează să mandateze oficial liderii democraţi care să semneze alianţa „Pentru Moldova".
LUPU: „AM GĂSIT O CONSONANŢĂ DEPLINĂ"
Decizia de creare a coaliţiei PCRM-PD s-a făcut după o nouă rundă de negocieri dintre liderii celor două formaţiuni. Întâlnirea a avut loc la un hotel de lux din Chişinău.
„Am găsit o consonanţă aproape deplină. Am constatat aprofundarea dialogului în ceea ce priveşte dezvoltarea şi asigurarea instituţiilor democratice, a principiului de separare a puterilor în stat, liberalizarea economiei", a declarat ex-comunistul Marian Lupu după