Pe viitor, soferii romani care vor conduce in strainatate - sau viceversa - fara sa aiba centura de siguranta, vor circula pe banda destinata urgentelor fara sa aiba un motiv, vor depasi viteza permisa de statul in care se afla, vor conduce sub influenta drogurilor sau a alcoolului, nu vor acorda prioritate pietonilor sau vor vorbi la telefonul mobil vor plati amenzile garantat, fara a putea fenta sistemul. Noua directiva data de ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, impune executarea obligatorie a soferilor imprudenti, printr-un sistem IT la nivel european, care sa trimita sanctiunile direct la resedinta permanenta a contravenientului. Mai mult, ca persoanele care incalca legislatia rutiera sa fie depistate mai usor, autostrazile europene vor fi dotate cu tehnologie moderna care va cuprinde instalatii de detectare a accidentelor si monitorizare a traficului. Potrivit autoritatilor, chiar daca in Romania la ora actuala exista 37.000 de procese verbale de contraventie intocmite conducatorilor auto din alte state, iar acestea nu pot fi puse in executare pentru ca nu exista inca o baza de date comuna pentru tarile UE.
Peste 1.100 de morti in accidente in 2010
Numai in acest an, peste 1.100 de oameni si-au pierdut viata in accidentele care au avut loc pe soselele din Romania, anunta Politia Rutiera. Viteza excesiva, neacordarea prioritatii altor automobile si neadaptarea conditiilor de drum sunt principalele cauze care au dus la asemenea tragedii. Pe viitor, soferii romani care vor conduce in strainatate - sau viceversa - fara sa aiba centura de siguranta, vor circula pe banda destinata urgentelor fara sa aiba un motiv, vor depasi viteza permisa de statul in care se afla, vor conduce sub influenta drogurilor sau a alcoolului, nu vor acorda prioritate pietonilor sau vor vorbi la telefonul mobil vor plati amenzile garantat, fara a putea fenta sistemul. Noua d