Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căminul "Sf Nicolae" în zi de sărbătoare

Publicat in Vocea Brailei, marți 7 decembrie 2010 ·

* bunicii fără nepoţi au fost colindaţi de liceeni * bătrânii au primit daruri din partea elevilor, dar şi a Primăriei

Apropierea sărbătorilor de iarnă s-a făcut simţită şi la Căminul "Sf. Nicolae", unde pensionarii au primit ieri daruri şi au ascultat colinde, cântece şi poezii, cu ocazia zilei patronului spiritual al aşezământului. Bătrânii au asistat la un program artistic susţinut de un grup de elevi de la Liceul de Artă, în cadrul parteneriatului cu Primăria. Municipalitatea a oferit daruri şi câte o floare atât vârstnicilor de la Sf. Nicolae, cât şi celorlalţi bătrâni de la căminele Lacu Sărat şi "Petru şi Pavel", sărbătorind ziua patronului spiritual al oraşului Brăila. "Este o tradiţie, ca la orice mare sărbătoare, cu atât mai mult la Sf. Nicolae, care este patronul spiritual al oraşului Brăila, să venim către cei pe care zi de zi îi asistăm şi care au nevoie, măcar în aceste momente, de un zâmbet, o floare, de o bucurie. Moş Nicolae aduce daruri, inclusiv celor care au această vârstă, şi care au probleme de sănătate dar şi de familie. Suntem alături de ei, ne dorim să-i bucurăm, să le vedem zâmbetul. Avem cu noi şi daruri, aşa cum moş Niocolae obişnuieşte, dulciuri şi câteva obiecte care să le fie utile, şosete, mănuşi, fulare", a spus viceprimarul Doiniţa Ciocan.

De asemenea, elevii de la liceele "Mihail Sebastian" şi Pedagogic, precum şi de la Grupul Şcolar "Gh. K. Constantinescu", însoţiţi de cadre didactice şi de conducerea şcolilor, au dorit să ofere puţină bucurie bătrînilor din cămin. Copiii le-au prezentat pensionarilor un program artistic din care nu au lipsit colindele, dar şi cântecele de iarnă şi poeziile. "Astăzi este zi de sărbătoare pentru că Sf Ierarh Nicolae este patronul spiritual al căminului. Bătrânii au primit vizita elevilor de la liceele cu care avem parteneriat educaţional, precum şi a grupului de la Penitenciaru

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Au fost identificate genele care determină forma dinţilor

News.ro acum o ora
Variantele genetice care determină forma dinţilor – inclusiv o genă moştenită de la neanderthalieni – au fost identificate de o echipă internaţională de cercetători, condusă de University College London (UCL), din Marea Britanie. Într-un nou articol

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

News.ro acum o ora
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează BBC. Pasărea a fost o emblem

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 2 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 2 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 5 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 2 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 9 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 12 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

2°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/6°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°