Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moş Crăciunii si renii au pus stăpânire pe Ploieşti si Sinaia FOTOGALERIE

Publicat in Adevarul, marți 7 decembrie 2010 ·

Deşi termometrul arăta puţin peste 0 grade, ploieştenii şi sinăienii s-au adunat aseară cu mic, cu mare, în centrul oraşului pentru a asista la spectacolul oferit de aprinderea luminiţelor de sărbători.

După aproximativ o jumătate de oră de aşteptare, mii de beculeţe colorate s-au aprins în centrul Ploieştiului, iar un frumos spectacol de artificii a luminat cerul timp de mai multe minute în şir, spre admiraţia tuturor celor prezenţi. "Superb focul de artificii. A meritat aşteptarea. Chiar nu mă aşteptam la aşa o surpriză frumoasă", ne-a spus Alexandra Eremia, aflată cu fetiţa în centrul oraşului.

Mai multe imagini de la spectacolele de aseară puteţi vedea aici

Nici Moş Crăciunii din beculeţe multicolore nu au fost ocoliţi de cei mici, care au vrut să se fotografieze alături de aceştia.Aprinderea beculeţelor a fost urmată de un spectacol susţinut de ansamblul folcloric al Casei de Cultură "I.L.Caragiale" şi de solista de muzică uşoară Nicola. Din păcate, luminiţele au fost aprinse doar în faţa Palatului Administrativ, cartierele nefiind îmbrăcate în haine de sărbătoare, cel puţin deocamdată.

Sinaia s-a îmbrăcat în straie de sărbătoare

Şi la Sinaia, aseară, sute de sinăieni şi turişti au asistat la ceremonia de aprindere a iluminatului festiv de sărbători. Bulevardul Carol I a devenit Bulevardul Luminii, iar aici au fost aprinse 40 de ghirlande, luminate de 4.000 de becuri, 20 de candelabre, plase luminoase, globuri şi figurine. Piaţeta Cadourilor de la intrarea în parcul oraşului a fost împodobită de ghirlande cu figurine cadou, iar Parcul "Dimitrie Ghica" a fost transformat într-un loc de basm, aleile fiind ornate cu perdele luminoase, candelabre şi figurine, iar fântâna arteziană - inundată de luminiţe.

Clădirea Primăriei a fost conturată cu lumini, iar curtea a fost decorată cu reni, moşi şi globuri. Cei prezenţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°