Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creatorul WikiLeaks, Julian Assange, arestat în UK pentru acuzaţiile de viol din Suedia

Publicat in Gandul, marți 7 decembrie 2010 ·

Avocaţii celui privit drept un "militant pentru libertatea de exprimare online" de către fani sau "suspect de spionaj", la Washington, invocă "o manevră politică" la originea arestării şi se tem că Londra îl va extrăda în SUA

Cel văzut drept "erou planetar" de către milioane de admiratori, respectiv ca un "antierou" în SUA, australianul Julian Assange, a fost arestat, luni, în Regatul Unit (UK). Poliţia metropolitană din Londra (Scotland Yard) l-a reţinut în baza unui mandat de arestare emis de Suedia şi transmis prin Interpol, el fiind acuzat de "viol, agresiune sexuală şi coerciţie".

La ora 09:30 a Londrei (11:30 la Bucureşti), Assange a intrat în custodia poliţiei, după ce acceptase să se prezinte "la o discuţie", însoţit de avocaţii săi. Cel mai probabil, el a decis anterior să se angajeze într-o lungă bătălie în faţa instanţelor din UK pentru a împiedica extrădarea în Suedia. Chiar în ziua arestării, un articol de-al său apărea în ţara natală, justificând acţiunile sale.

În privinţa capetelor de acuzare aduse de procurorii suedezi, australianul susţine că nu este vinovat, iar unul dintre avocaţii săi a acuzat autorităţile britanice de lipsa de temei a arestării. "Nu a fost acuzat de nimic. Este timpul să avem parte de adevăr, justiţie şi domnie a legii", a declarat avocatul Mark Stephens, în dimineaţa de luni, potrivit The Guardian.

"Eroul" caută "fani" pentru a-i plăti cauţiunea

Eliberarea pe cauţiune a lui Assange ar urma să-l coste între 100.000 şi 200.000 de lire sterline, dar în afară de bani are nevoie şi de şase "garanţi". Cel puţin unul dintre aceştia s-a anunţat Jemima Khan - fiica un milionar şi vedetă mondenă în UK - care l-a însoţit, ieri, în faţa instanţei. Din momentul reţinerii, autorităţile britanice au la dispoziţie 28 de zile pentru a organiza o audiere privind extrădarea, pe care Assange este convi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 48 minute
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 24 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum o ora
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziţii pe scară largă şi arestări ale unor oficiali anticorupţie în Ucraina

News.ro acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară şi au efectuat zeci de percheziţii, într-o acţiune pe care agenţia a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a înt

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Pacienții vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat, anunță președintele CNAS

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, a declarat luni, 21 iulie, că pacienţii vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat.

Superliga: Set pentru Unirea Slobozia, scor 6-1, cu FK Csikszereda. Ardelenii au jucat în inferioritate numerică din minutul 33

News.ro acum 3 ore
Formaţia Unirea Slobozia a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 6-1 (2-1), echipa FK Csikszereda, în etapa a doua a Superligii. Pentru Unirea Slobozia au marcat Purece (34, penalti), Aganovic (45+8, 72), Dulcea (55), Rotund (86) şi Said (90)

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

26°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°