Un bărbat de 55 de ani, din comuna Polovragi, a decedat în această dimineaţă, în urma unui accident rutier.
Tragedia s-a produs în această dimineaţă, în jurul orei 07.10, când poliţiştii gorjeni au fost sesizaţi de către Dumitru M., în vârstă de 51 ani, din comuna Polovragi, despre faptul că, în timp ce conducea un autovehicul pe Drumul Comunal 22 Polovragi, a fost implicat în producerea unui accident soldat cu decesul unei persoane.
„La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Biroului Rutier Municipal, care a constatat că Dumitru M., în vârstă de 51 ani, din comuna Polovragi, în timp ce conducea un autovehicul pe DC 22 Polovragi, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un atelaj cu tracţiune animală care nu era semnalizat corespunzător, condus de Constantin M., 55 ani, din localitate, în urma impactului rezultând decesul conducătorul atelajului“, declară Bogdan Scafeş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Gorj.
Şoferul a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul de circulaţie, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.