Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: „Abecedarul” lui Ion Creangă, în faximil, la Biblioteca Judeţeană

Publicat in Adevarul, marți 7 decembrie 2010 ·

Venerabilul manual are 135 de ani şi acum îşi trăieşte a doua tinereţe după ce proprietarul originalului a decis că merită reeditat într-o ediţie faximil. Râmnicenii sunt primii care se bucură de această apariţie unică ce poate fi găsită la Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul.

Originalul faximilului adus la Râmnicu Vâlcea este păstrat cu grijă de către profesorul Nicolae Hilohi, cunoscut artist plastic şi profesor al Academiei de Artă. Cartea, reprodusă cu o acurateţe demnă de invidiat de către editura Oscar Print este un adevărat compediu, scris acum 135 de ani de către Ion Creangă, necesar elevilor din ciclul primar. „Originalul l-am primit de la tatăl meu, imediat după război. Cred că era chiar ultimul exemplar, iar dintre toate cărţile pe care le aveam atunci, acesta m-a fascinat cel mai mult, mai ales că purta semnătura în original a marelui Ion Creangă. De-a lungul timpului am avut nenumărate oferte de a vinde acest manual unor colecţionari privaţi, însă niciodată nu m-am putut despărţi de el, ştiindu-i mai degrabă valoarea istorică decât cea materială", se confesează profesorul Hilohi. El povesteşte că tipărirea lucrării în faximil a fost în sine o victorie, deoarece puţine edituri au luat în considerare valoarea „Abecedarului".

S-a lucrat şase luni la prelucrarea originalului

„Este rar şi valoros. A fost nevoie de o muncă migăloasă timp de şase luni pentru a putea prelucra fiecare pagină a manualului original", ne explică Angelica Moldovan, editor la Oscar Print. Ea spune că „Învăţătorul copiilor. Carte de cetire în clasele primare", este de fapt mult mai mult decât un simplu manual. „Lucrarea cuprinde de fapt tot ceea ce un elev de clasele primare ar trebui să fi ştiut în acea vreme, un compediu de cultură generală ce ar putea fi aplecat cu succes şi în prezent", susţine Angelica Moldovan. Cei mai entuziasmaţi de ap

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 9 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Univ. Craiova – FC Argeș 3-1 | Mirel Rădoi: „În două partide am avut peste 20 de ocazii și am marcat 6 goluri”

Gandul acum 32 minute
Universitatea Craiova s-a impus vineri seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea piteșteană FC Argeş, în etapa a doua din Superligă. În urma acestui rezultat, provizoriu, oltenii sunt liderii Superligii cu 4 puncte din două partide jucate. Univ. C

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 7 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 7 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 10 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°