KPMG: Adevărata povară pentru angajatori şi angajaţi o reprezintă CASS, care sunt ridicate, raportat la avantajele limitate pe care le oferă
Cotele efective de contribuţii sociale din România pentru salariaţii de top sunt printre cele mai mari din lume şi cele mai mari din Europa Centrală şi de Est, conform unui studiu realizat de KPMG. „În România, nu a intervenit nicio schimbare privind cota de impozit pe venit în 2010, care rămâne destul de competitivă. Cu toate acestea, adevărata povară pentru angajatori şi angajaţi o reprezintă contribuţiile sociale, care sunt ridicate, raportat la avantajele limitate pe care le oferă. Pentru salariaţii de top cotele efective de contribuţii sociale din România, pentru angajatori şi angajaţi, sunt printre cele mai mari din lume şi cele mai mari din Europa Centrală şi de Est. În România, contribuţiile sociale ridicate pot acţiona ca un factor descurajator pentru ocuparea forţei de muncă şi aş recomanda ca Guvernul să diminueze acest efect fie prin reducerea cotelor contribuţiilor sociale, fie prin reintroducerea unui plafon al bazei impozabile pentru toate tipurile de contribuţii de asigurări sociale (inclusiv pensii, asigurări medicale şi şomaj). O astfel de decizie ar stimula ocuparea forţei de muncă în special în sectorul privat, lucru necesar pentru a ajuta firmele să depăşească perioada de recesiune'', a afirmat Mădălina Racoviţan, director în cadrul Departamentului Tax şi Coordonatoare a International Executive Services din KPMG România.
Studiul KPMG ''Impozitul pe veniturile persoanelor fizice şi contribuţiile sociale" este unul transfrontalier privind impozitarea persoanelor fizice şi cotele de contribuţii sociale, ce include date istorice din 2005-2010. Raportul acoperă 86 de ţări, concentrându-se pe cel mai înalt nivel al impozitului pe venit.
Cetăţenii UE plătesc cele mai mari impozite @