Şeful statului îşi motivează cererea arătând că adoptarea acestora cât mai repede reprezintă o condiţie esenţială ca România să finalizeze cu succes acordurile cu FMI, UE şi BM
Preşedintele Traian Băsescu a trimis o scrisoare conducerii Camerei Deputaţilor, prin care solicită aprobarea de urgenţă a legilor privind salarizarea unitară, sistemul unitar de pensii, legea bugetului de stat şi a asigurărilor sociale de stat pentru 2011, precum şi a OUG 50, conform Mediafax. Potrivit unor surse din Biroul Permanent al Camerei, şeful statului îşi motivează solicitarea arătând că adoptarea acestora cât mai repede reprezintă o condiţie esenţială ca România să finalizeze cu succes acordurile cu FMI, UE şi BM. Scrisoarea şefului statului a fost la primul punct al ordinii de zi a şedinţei Biroului Permanent al Camerei, programat ieri la ora 14.00.
Băsescu şi Boc pregătesc CAS pentru pensionarii cu mai mult de 740 lei pe lună
Şeful statului şi coaliţia de guvernământ au discutat, ieri dimineaţă, despre posibilitatea ca pensionarii să plătească şi ei contribuţii la asigurările sociale de sănătate, a relatat un cotidian central. Conform unor surse participante la discuţii, preşedintele ar fi fost acela care a propus acest lucru, amintindu-le liderilor coaliţiei că ar fi preferat impozitarea cu 16% a pensiilor, în locul creşterii TVA, pentru că astfel s-ar fi redus deficitul "uriaş" al bugetul asigurărilor sociale. Varianta agreată în coaliţie este ca pensionarii care primesc peste 740 - 750 lei lunar să plătească CAS (contribuţii la asigurările de sănătate) de 5,5%. Cum cele mai multe pensii sunt sub valoarea de 1.000 lei, un număr mare de pensionari vor fi loviţi de această măsură.
"Guvernul intenţionează să ia această măsură, pentru că deficitul bugetului asigurărilor de sănătate este mult prea mare"
Conform calculelor f