(Apărut în Dilemateca, nr. 54, noiembrie 2010)

S-ar zice că, în ţara asta, nici morţii n-o duc prea bine. Sau, cu alte cuvinte, nu există viaţă pentru morţi. Nu ştiu de ce, dar scriitorii români de gen (adică SF, fantasy, horror) nu s-au prea înghesuit să scrie poveşti cu zombi. Poate n-au simţit nevoia. Poate n-au simţit că există un public pentru aşa ceva. Deocamdată de-abia se formează publicul pentru vampiri... Dar zombi? Hm! Nu prea.

Din cîte ştiu, există pasionaţi de literatură horror în România, unul dintre ei şi-a făcut chiar o editură şi a început să publice horror, dar scris de americani. În limba engleză, pentru piaţa anglo-saxonă.

Dar să scormonim totuşi după zombi prin cimitirele de hîrtie.

Primul cimitir e calculatorul propriu şi personal, în care – culmea! – chiar găsesc o povestire cu zombi, pe care mi-a trimis-o Aurel Cărăşel şi pe care n-am apucat s-o public pe undeva (şi uite-aşa aflăm şi unul dintre motivele pentru care „nu există“ poveşti româneşti cu zombi). Povestioara este intitulată „Cine ucide un zombi?“ şi în ea apare ca personaj unul dintre marii scriitori de SF ai lumii, Frederik Pohl, care află că este, de fapt, mort, că murise în urmă cu douăzeci de ani într-un accident provocat de limuzina prezidenţială, astfel încît se hotărăşte să se răzbune pentru că, nu?, „nimeni nu-l putea opri. Cine ar fi putut omorî un zombi?“. Povestea e cu poantă şi eu spoileresc, ştiu.

Unde să mai caut în altă parte? M-am gîndit, evident, la Liviu Radu, care a scris de toate, de la SF la fantasy şi horror, la istorie alternativă şi cyberpunk, şi mergînd pe ideea că nu putea rata personajul, măcar un zombi şi tot ar trebui să fie prin cărţile lui, l-am găsit: Miron Mironeanu, strigoiul-vampir din cel de-al treilea romanţ cu Waldemar, O după-amiază cu bere şi zîne (Editura Tritonic, 2009). Încă nu e foarte clar dacă acest Mirone