Oamenii au făcut numeroase sesizări, însă au primit în schimb doar o vizită a unei echipe de la CET care a identificat problema şi a plecat.
Frig afară, frig şi în casă. De mai bine de două săptămâni, şapte familii dintr-un bloc de pe strada Digu Bârnat din municipiul Bacău o simt zilnic pe propria piele. Caloriferele lor sunt reci ca gheaţa, iar ei se gândesc cu groază la lăsarea serii, când gerul din apartamente este şi mai pătrunzător.
Ion Lichi s-a săturat să tot reclame situaţia la CET şi la asociaţia de proprietari. „De fiecare dată ne spunea să aerisim noi caloriferele şi conductele. Am aerisit de ne-a ieşit pe ochi şi tot degeaba. Am sunat la CET de nu ştiu câte ori. Au trimis până la urmă o echipă şi au spus că vor reveni. Nu i-am mai văzut. Este foarte frig şi nu mai putem sta aşa“, se plânge Ion Lichi, un locatar.
Dorm îmbrăcaţi gros
Disperaţi că vor îngheţa aşa toată iarna, oamenii au căutat singuri defecţiunea. „Noi credem că s-a înfundat o ţeavă la intrarea în bloc şi nu mai ajunge apa caldă şi pe conductele noastre. Stăm şi tremurăm, dar facturi vom plăti“, a mai spus Lichi. Nici în apartamentul vecin lucrurile nu stau mai bine.
Narcisa Vârlan are doi copii mici şi cu toţii s-au îmbolnăvit din cauza frigului din casă. Seara se îmbracă cu hainele cele mai groase şi se învelesc cu mai multe pilote şi pături. „Noi, ca adulţi, suportăm altfel, dar pentru copii este foarte greu. Amândoi sunt răciţi şi eu la fel. Am cheltuit o grămadă de bani pe medicamente până acum. Vii de afară de la frig şi în loc să te încălzeşti stai şi tremuri. Aşteptăm să vină şi să remedieze problema“, spune Narcisa Vârlan, o altă locatară.
Reprezentanţii CET Bacău recunosc că au primit plângerea şi spun că problema este ca şi rezolvată. „Sesizarea a fost repartizată unei echipe de intervenţie care s-a deplasat la faţa lo