Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tănase e suspect de ruptură

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 7 decembrie 2010 ·

Tănase a ieşit în minutul 32 acuzînd probleme la coapsa dreaptă, iar azi va afla dacă va juca la Napoli, pe 15 decembrie.

Steaua a cîştigat detaşat meciul cu Universitatea Cluj, dar are motive de îngrijorare! Căpitanul Cristi Tănase a ieşit accidentat în minutul 32, acuzînd o leziune la coapsa dreaptă în urma unui sprint. Staff-ul medical al Stelei se teme de o accidentare gravă, iar mijlocaşul va face azi un RMN pentru a afla gravitatea accidentării.

Conducătorii echipei speră să nu fie vorba despre o ruptură musculară, pentru că astfel Tănase nu ar putea fi recuperat pentru meciul decisiv cu Napoli din Europa League, de pe 15 decembrie. Căpitanul stelist a ieşit şchiopătînd de la vestiare, îngîndurat de situaţia sa. "Sper să nu fie nimic grav. Rezonanţa pe care o va efectua ne va da verdictul!", a spus preşedintele din Ghencea, Helmuth Duckadam.

"Rămîne de văzut dacă ne vom baza pe Tănase la Napoli. Ar fi o pierdere mare pentru noi!"

Marius Lăcătuş, antrenor Steaua

"Sper să nu fie nimic grav, dar nu pot să nu mă tem pentru că leziunile musculare sînt greu de tratat!"

Mihai Stoica, manager general Steaua

"Putem recupera zece puncte!"

Marius Lăcătuş a vorbit la finalul partidei despre şansele Stelei la campionat: "Diferenţa de puncte faţă de primul loc e una mare, sînt îngrijorat, dar vom avea o iarnă liniştită după această victorie. Cred că putem recupera diferenţa ce ne desparte de celelalte echipe!", a spus Lăcătuş. Tehnicianul stelist a vorbit şi despre meciul de la Napoli: "Ar fi o performanţă extraordinară să ne calificăm în primăvara europeană!".

Jucătorii au primit liber

Marius Lăcătuş şi-a recompensat jucătorii după victoria de aseară. El a decis să le permită acestora să meargă acasă, deşi de la venirea lui Mihai Stoica în Ghencea regula era

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum o ora
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 3 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 4 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Keir Starmer l-a acuzat pe Putin că „nu ia pacea în serios”. Premierul britanic organizează sâmbătă un summit prin videoconferinţă la care participă şi Ilie Bolojan

News.ro acum 3 ore
Premierul britanic Keir Starmer l-a acuzat, vineri, pe preşedintele rus Vladimir Putin că „nu ia pacea în serios”, după ce Moscova şi-a exprimat rezervele faţă de armistiţiul cu Ucraina propus de Statele Unite. „Dispreţul total al Kremlinului faţă d

Trump recunoaște că a fost „puțin sarcastic” când a promis că va opri repede războiul din Ucraina

Mediafax acum 2 ore
Declarația a venit în cadrul unui interviu pentru emisiunea de televiziune „Full Measure”, în contextul în care, la 54 de zile de la începerea celui de-al doilea mandat al său, administrația Trump încă încearcă să medieze o soluție pentru încheierea

SUA intenţionează să impună restricţii de călătorie cetăţenilor din mai multe ţări. Pe listă, Coreea de Nord, Iran și Belarus

HotNews acum o ora
Un oficial american care a vorbit cu presa sub protecția anonimatului a declarat că administraţia Trump ia în considerare introducerea unor restricţii de călătorie pentru cetăţenii anumitor ţări. Potrivit unui memoriu intern obţinut de Reuters, pe l

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum 2 ore
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum o ora
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

JD Vance spune că Elon Musk a făcut greşeli la conducerea DOGE / Miliardarul a plecat cu Trump la Mar-a-Lago VIDEO

HotNews acum o ora
Vicepreşedintele JD Vance a declarat, vineri, că Elon Musk a făcut unele greşeli la conducerea Departamentului pentru eficienţă guvernamentală (DOGE), care acţionează pentru a reduce apartul federal, notează News.ro. „Elon însuşi a spus că uneori fa

Horoscop pentru sâmbătă, 15 martie 2025. Întâlniri și dialoguri se conturează pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

9°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/18°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°