Subiectele unor concursuri şcolare conţin grave greşeli gramaticale, care îi pun în mare dificultate pe elevii care sunt obligaţi să achite şi o taxă de participare. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Care este genitivul unor substantive, când se despart cu cratimă anumite cuvinte şi când nu, cum se formează pluralul substantivelor. Sunt câteva cerinţe, dar nu dintre cele date elevilor care participă la concursurile şcolare. Ar putea constitui însă întrebări pertinente atât pentru organizatorii acestor competiţii, cât şi pentru cadrele didactice care au elaborat subiectele şi cărora le-au "scăpat" greşeli flagrante de limba română.
"V-a" câştiga sau nu "va" câştiga
Spre exemplu, la concursul de cultură generală Eurojunior, la care participă, de două ori pe an, aproximativ 300 de şcoli din ţară cu aproape 10.000 de elevi, greşelile gramaticale curg gârlă: "Care imagine v-a trebui să o descoase?", este o cerinţă pentru elevii de clasa întâi, care participă la concurs. Câţi "i" şi când trebuie puşi în cuvântul "copii" este o altă chestiune la care învăţătorii şi profesorii care elaborează subiectele concursului Eurojunior se împotmolesc: "Copii au de adunat fructelele din livadă şi de pus în lădiţe potrivite la culoare".
În plus, o anecdotă cuprinsă în teste le cere elevilor să răspundă la următoarea întrebare: "Ce este aceasta: două capuri, două mâini şi şase picioare, iar în mers numai patru?". De fapt, cadrele didactice care au elaborat subiectul se refereau la substantivul "cap", ca parte a corpului omenesc, al cărui plural este "capete". Organizatorii concursului susţin că au avize de la toate instituţiile implicate, în timp ce atât reprezentanţii Ministerului Educaţiei, cât şi cei ai Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) se dezic de această asociaţie. Asta, cu atât mai mult cu cât nu încurajează concursurile p