(Apărut în Dilemateca, nr. 54, noiembrie 2010)

Într-o rubrică destinată iubitorilor de thriller-e, policier-uri şi noir-uri, probabil nu e nici timpul, nici locul pentru mărturisiri. Şi cu toate astea, vă spun: îmi place să-i observ pe studenţii mei – băieţi şi fete cu talent de jurnalişti, însă, uneori, cu dezamăgitoare aspiraţii de „vedete” din formate mai mult decît tabloidizate (ca să nu dăm neapărat titluri!).

În orice caz, o curiozitate declarată a mea e aceea de a-l studia în fiecare toamnă, la începutul şcolii, pe şeful de an, mai exact pe bobocul care a trecut admiterea cu media cea mai mare. Anul acesta, l-am ghicit de departe: un tînăr foarte frendly, care stătea în faţa unui computer din laboratorul de televiziune şi cu o mînă alerga pe taste, în timp ce cu cealaltă ţinea o felie mare de pîine cu miere. În foarte scurt timp, a apărut şi o colegă, iar el a întrebat-o, fără să se oprească nici din mestecat, nici din căutare: „Nu vrei? E pîine cu suspans”.

Replica mi-a plăcut, aşa că m-am dus mai aproape şi am încercat să mă uit la ce se uita el pe ecran: era un blog al lui Jack Whyte, autor renumit de romane poliţiste şi thriller-e cu tentă istorică – în fapt, cea mai bună carte de vizită pentru proaspătul aspirant la gloria presei. Fiindcă, aşa cum ştiţi, literatura poliţistă bine scrisă nu e pentru obtuzi, pentru timizi ori pentru minţile lipsite de imaginaţie. Aşa că proaspătul student avea să afle ceea ce eu ştiam cu ceva vreme în urmă din traducerile Editurii Nemira, care a publicat, începînd din 2006, toate volumele trilogiei Ordinul Templierilor: Cavalerii în alb şi negru, Codul onoarei şi Ordine şi haos.

Dar cele mai multe veşti despre Jack Whyte le-am regăsit, în versiune românească, în revista suspans.ro, un veritabil ghid în print şi online al celor mai bune producţii europene şi americane de gen. Primul număr al publicaţ