Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni că fostul şef al partidului şi candidat la prezidenţiale, Mircea Geoană, le-ar fi spus celor din staff-ul de campanie în momentul în care au apărut pozele cu acesta în faţa casei lui Sorin Ovidiu Vântu că nu a fost în vizită la omul de afaceri.
Ponta a fost întrebat într-o emisiune Realitatea TV dacă este adevărat ce a susţinut Mircea Geoană, că l-ar fi sfătuit să mintă în legătură cu vizita la Vîntu. "Eu nu am fost sfătuitorul dânsului, şi dacă aş fi fost, i-aş fi spus să nu meargă la Sorin Ovidiu Vîntu acasă(...) La prânz în acea zi, când au apărut pozele pe Hotnews, dacă nu mă înşel, dnul Geoană ne-a spus că nu a fost acolo", a precizat Ponta, refuzând să facă alte comentarii legate de acel moment.
Anterior, Ponta s-a referit la acelaşi subiect şi în cadrul unei emisiuni la Antena 3. "Sincer, nu mai vreau să comentez pentru că eu, ca şi dumneavoastră, ca şi foarte mulţi oameni chiar am făcut tot ce am putut, votând în primul rând şi prin celelalte eforturi să nu câştige Traian Băsescu. Faptul că la un an după ne aducem aminte de anumite evenimente e foarte bine ca să nu uităm cum a câştigat Traian Băsescu. În rest, despre declaraţiile domnului Geoană nu vreau să comentez. Mi-am adus aminte doar de o replică dintr-un film. O să-i propun o înţelegere domnului Geoană: dacă dânsul nu mai minte despre mine, eu n-o să mai spun adevărul despre el", a comentat preşedintele PSD.
"Sper să înţeleagă, ca să înţeleagă el bine: dacă domnia sa nu mai minte despre mine, eu promit să nu mai spun adevărul despre el", a ţinut Ponta să repete.
Liderul PSD a evitat să facă alte comentarii, doar s-a arătat convins că Mircea Geoană "nu va mai minţi" despre el sau despre alţi pesedişti "pentru că nu cred că-i foloseşte la nimic".
Cât priveşte momentul vizitei lui Mircea Geoană la Sorin Ovidiu Vîntu, Victor Pont