Ieri dimineata, un echipaj al Sectiei 6 Politie efectua o misiune de patrulare pe strada Tudor Neculau, din cartierul CUG. La un moment dat, oamenii legii au observat doi barbati inarmati cu bate coborand dintr-o masina. Cei doi au tabarat pe un trecator si au inceput sa il loveasca. Echipajul de politie a reusit sa intervina la timp, retinandu-i pe agresori. Nu au avut timp, insa, sa mai legitimeze victima, fiindca aceasta deja o luase la fuga. In autoturismul din care au iesit cei doi agresori politistii au descoperit si un pistol cu gaze. Nici unul dintre retinuti nu avea permis de port arma, insa au declarat ca, de fapt, arma apartinea unui prieten. "A fost descoperit un pistol cu gaze. Din primele verificari, a reiesit ca acesta nu apartine persoanelor din autoturism", a declarat Madalin Taranu, ofiter responsabil cu presa din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Iasi. Ambii agresori au fost dusi la Politie, fiind sanctionati contraventional cu suma de 500 lei fiecare pentru scandal.
Apel fals cu impuscaturi
In timp ce oamenii legii ii legitimau pe cei doi agresori din cartierul CUG, prin apelul de urgenta 112 un cetatean anunta ca la cateva strazi departare s-ar fi auzit focuri de arma, rezultand chiar doua victime in urma schimbului de focuri. O echipa mobila a Politiei s-a deplasat de urgenta la fata locului, impreuna cu doua echipaje de la SMURD. La locul indicat nu a fost descoperita, insa, nici o victima, apelul dovedindu-se a fi fals. "La locul interventiei nu s-a gasit nici un pacient. Se pare ca nu a fost vorba de nici o persoana ranita", a declarat doctor Diana Cimpoesu, coordonator SMURD Iasi.
Oamenii legii au incercat sa contacteze persoana care a efectuat apelul, dar nu a mai raspuns. In continuare se efectueaza cercetari in ambele cazuri.
Ieri dimineata, un echipaj al Sectiei 6 Politie efectua o misiune